Numărul șomerilor a crescut cu 20.173 în noiembrie față de octombrie, rata șomajului fiind de 5,40%



Rata șomajului a fost în noiembrie de 5,40 la sută, fiind înregistrați 476.321 de șomeri, cu 20.173 mai mulți decât în octombrie, informează, joi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Rata șomajului în noiembrie a fost mai mare cu 0,23 puncte procentuale față de octombrie și cu 0,35 puncte procentuale față de noiembrie 2011, a precizat ANOFM într-un comunicat de presă.
Rata șomajului a scăzut în noiembrie în județul Iași cu 0,11 puncte procentuale și în București, cu 0,01 puncte procentuale.
Cele mai ridicate niveluri ale ratei șomajului au fost atinse în județele Teleorman (9,99 la sută), Vaslui (9,91 la sută), Dolj (9,56 la sută), Mehedinți (9,54 la sută), Galați (8,69 la sută), Buzău (8,14 la sută), Olt (7,82 la sută) și Covasna (7,75 la sută).
Rata șomajului masculin a crescut de la 5,42 la sută în octombrie la 5,72 la sută în noiembrie, iar rata șomajului feminin a crescut de la 4, 89 la sută la 5,03 la sută.
Din numărul total de șomeri, 89.002 au sub 25 de ani, 36.301 au între 25 și 30 de ani, 106.974 au între 31 și 40 de ani, 122.522 au între 41 și 50 de ani, 58.034 au între 51 și 55 de ani, iar 63.488 au depășit 55 de ani.
ANOFM a precizat că în noiembrie au fost 174.945 de șomeri indemnizați și 301.376 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a crescut în noiembrie față de octombrie cu 13.707, iar al celor neindemnizați cu 6.466.