Numărul septuagenarilor care accesează internetul a crescut cu 19% în ultimii trei ani



Numărul septuagenarilor care accesează internetul a crescut considerabil în ultimii ani, aproape jumătate din reprezentanții acestui segment de vârstă fiind prezenți, în 2008, în mediul online, conform unui studiu realizat în Statele Unite, informează AFP.
Segmentul de utilizatori cu vârste de 70 – 75 de ani a avut cea mai mare creștere a prezenței pe online, începând cu anul 2005, diminuând dominanța segmentului utilizatorilor cu vârste de 18 – 44 de ani, care reprezintă jumătate din populația online.
„În timp ce în 2005 doar 26% dintre persoanele cu vârste de 70 – 75 de ani erau prezente în mediul online, actualmente 45% dintre reprezentanții acestui grup sunt pe internet”, menționează studiul realizat de Pew Research Center de la Washington.
Tinerii adulți rămân cei care domină ca prezență internetul, 93% dintre ei având vârste de 12-17 ani, urmați de 89% dintre tinerii cu vârste de 18 – 24 de ani. Alt segment puternic reprezentat în mediul digital este cel al persoanelor cu vârste între 40 și 44 de ani – 83%.
Pentru utilizatorii mai în vârstă, e-mailul rămâne cea mai populară activitate online, iar pentru cei mai tineri, mesajele instant, rețelele de socializare și blogging-ul.
E-mailul a devenit un instrument desuet în rândul adolescenților, utilizarea lui fiind în scădere, de la 89% în 2004 la 73% în 2008.
Divertismentul online înregistrează un trend ascendent, 78% dintre adolescenții de 12 – 17 ani preferând să joace jocuri video online, 68% să trimită mesaje instant, 59% să descarce muzică și 49% să citească bloguri. Din segmentul vârstnic, cel supranumit Baby Boomers (55-63 de ani), doar 21% descarcă muzică și 25% citesc bloguri.
Studiul indică și o creștere a interesului pentru informații online pe subiecte de sănătate, 82% dintre membrii Generației X (33 – 44 de ani) căutând informații pe această temă, procent similar cu al celor de după 73 de ani. Ei reprezintă de asemenea și segmentul care utilizează cel mai mult internetul pentru a face cumpărături online (80%), pentru a achita servicii bancare (65%) sau a citi știri (76%).