Numărul polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor emise în perioada 15 iulie 2010-31 martie 2011 a atins 481.748 de contracte, reprezentând 5,74% din fondul locativ național, potrivit datelor Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID).
„Portofoliul PAID de la sfârșitul lunii martie arată că au fost încheiate asigurări obligatorii pentru 5,74% din locuințele din România, prin raportarea numărului total de polițe la fondul locativ existent, de aproximativ 8,4 milioane de locuințe”, a declarat directorul general al PAID, Marius Bulugea, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
În ceea ce privește ritmul de subscriere a polițelor, acesta a revenit pe un trend ascendent în luna martie, ajungând la o medie de 1.000 de polițe/zi, potrivit datelor PAID.
În perioada ianuarie-februarie, ritmul de subscriere s-a diminuat semnificativ, ajungând la sub 400 contracte/zi, de la un varf de peste 10.000 de polițe/zi înregistrat în ultimele doua luni ale anului trecut.
Valoarea asigurată a unei locuințe, între 10.000 și 20.000 de euro
Din totalul polițelor emise, 400.661 acoperă locuințe de tip A, iar restul de tip B. Cele mai multe polițe au fost încheiate pentru locuințe situate în mediul urban – 369.284, potrivit datelor PAID.
Legislația obligă proprietarii de imobile să încheie o poliță de asigurare, prima fiind diferențiată în funcție de tipul de locuință (A sau B), între 10 și 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuințe este situată între 10.000 și 20.000 de euro.
Potrivit Legii 260/2008, tipul A de locuință este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic, iar tipul B este o construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic.
Primele polițe de asigurare obligatorie a locuinței au fost emise începând cu 15 iulie 2010 și acoperă riscul de cutremur, inundație și alunecare de teren.
Bulugea spune că România este expusă la o serie de dezastre naturale, în special la riscurile de cutremur, inundații și alunecări de teren, ce pot cauza pierderi economice și umane în întreaga țară.
În intervalul 2005-2010, inundațiile au provocat pagube totale de peste trei miliarde euro (locuințe, poduri, diguri, drumuri afectate).
„Au fost afectate aproape 62.000 de locuințe, din care 15.600 au fost distruse în totalitate. Guvernul a aprobat, în cei cinci ani, eliberarea de la rezervele de stat a unor ajutoare umanitare de urgență de peste 233 milioane de euro”, se mai spune în comunicatul PAID.
Bulugea a afirmat că există o confuzie între asigurarea obligatorie și sancțiunile ce vor fi aplicate celor care nu își asigură locuințele.
Proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi amendați
„Legea 260/2008 este în vigoare și produce efecte. Nu exista un termen limită pentru încheierea asigurării PAD, ci un termen de la care autoritățile locale vor aplica sancțiuni pentru cei neasigurați. Consider că protejarea prin asigurare a locuințelor are o importanță deosebită, având în vedere riscurile mari la care sunt expuse acestea, iar populația nu trebuie să aștepte termenul de aplicare a sancțiunilor pentru ca dezastrele naturale se produc aleatoriu și nu după un anume calendar”, a spus directorul general al Pool-ului.
Potrivit legislației, proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi amendați de primării cu până la 500 lei. Pe lângă amendă, proprietarii nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite prin Legea 260/2008 – cutremur, alunecare de teren și inundație, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuințelor.
Pe de altă parte, persoanele fizice despăgubite, în condițiile Legii 260/2008, pentru pagubele rezultate în urma producerii unui dezastru natural nu beneficiaza de prevederile Legii 114/1996 referitoare la acordarea locuințelor sociale.
PAID a fost înființată în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a Pool-ului, aportul acestora la capitalul social al asigurătorului fiind de 4,545 milioane de euro (19,34 milioane lei).
Cu o participație de 15% s-au înscris Astra, Platinum România și Groupama Asigurări. ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins (fostă Asitrans), Generali și Grawe România s-au înregistrat, fiecare, cu o participație de 5,5%.