Numărul persoanelor cu vârste de peste 50 de ani infectate cu virusul imunodeficienței umane (HIV), care declanșează maladia SIDA, este neașteptat de ridicat, potrivit unui studiu publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP. Potrivit autorilor studiului, în Statele Unite, în cadrul populației seropozitive, procentul persoanelor cu vârste de peste 50 de ani care sunt infectate cu virusul HIV a crescut de la 20% la 25%, în perioada 2003 – 2006. În Europa, procentul acestui segment de populație este de 8%.
În Brazilia, numărul persoanelor seropozitive cu vârste de peste 50 de ani s-a dublat în perioada 1996 – 2006, crescând de la 7,5% la 15,7%.
În schimb, pentru țările în curs de dezvoltare nu sunt disponibile statistici.
Potrivit OMS, acest fenomen este „îngrijorător”, iar numărul persoanelor infectate cu HIV din această categorie de vârstă „ar putea să crească în lumea întreagă”.
Lipsa de informații se explică, în parte, prin faptul că persoanele cu vârste de peste 50 de ani nu sunt considerate o „categorie de risc”, iar personalul medical consideră în general că SIDA a rămas „o maladie a tinerilor”.
Medicii le cer foarte rar pacienților în vârstă să facă testul de depistare a virusului HIV, iar diagnosticul este, de cele mai multe ori, tardiv.
Cu cât o persoană este mai în vârstă, cu atât virusul HIV declanșează mai repede maladia SIDA, au explicat autorii studiului, care au monitorizat șansele de supraviețuire ale pacienților.
Pentru persoanele trecute de vârsta de 65 de ani infectate cu HIV speranța de viață medie scade la patru ani, comparativ cu speranța de viață medie de 13 ani pentru tinerii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani.
Potrivit autorilor, raporturile sexuale par să fie principala cale de transmitere a virusului HIV în categoria persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani.
Apariția, la sfârșitul anilor ’90, a medicamentelor de stimulare a potenței a permis bărbaților să își prelungească activitatea sexuală până la vârste mai înaintate, precizează autorii studiului, aceștia notând, totodată, că persoanele în vârstă „sunt mai puțin înclinate decât tânăra generație să aibă raporturi sexuale protejate”.