Frig mare

Numărul persoanelor cu degerături ajunse la UPU crește de la o zi la alta

În fiecare zi, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava ajung oameni cu degeraturi cauzate de gerul năprasnic de afară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, medicul urgentist Tiberius Brădățan, marți „am avut cinci cazuri sociale de persoane afectate de frig. „De obicei, vin după ora 15, când începe să se facă frig afară. Trei dintre cei cinci au mai fost la noi, fiind recunoscuți de personalul nostru. Ei sunt găsiți de poliția comunitară și aduși la noi, în urma acordului cu această instituție, sau de pompieri. După examinare au fost trimiși la Centrul «Lumină Lină»”.
Până acum, la UPU au ajuns 22 de astfel de persoane, majoritatea cu forme ușoare de degerături, care nu au rămas internate în spital. Cel mai grav caz de până acum este cel al unui tânăr de 33 de ani, din Sucevița, care a fost găsit înghețat la marginea drumului, lângă un pod.

Recomandări

S-a dublat numărul zilnic de vaccinări anti-Covid: de la mai puțin de 100 de persoane/zi vaccinate cu prima doză, la peste 200

Luni, 20 decembrie, la centrele din județ s-au vaccinat 624 de persoane, din care 227 de persoane cu prima doză
Luni, 20 decembrie, la centrele din județ s-au vaccinat 624 de persoane, din care 227 de persoane cu prima doză

S-a dublat numărul zilnic de vaccinări anticovid: de la mai puțin de 100 de persoane/zi vaccinate cu prima doză, la peste 200

O singură persoană din județ se numără printre răniții din incendiul izbucnit la clubul Colectiv