Numărul mare de accesări a blocat registrul de vaccinare

adulti.renv.ro
adulti.renv.ro

Registrul electronic național de vaccinare s-a blocat, miercuri, în jurul orei 10.00, ceea ce a făcut imposibilă eliberarea adeverințelor de vaccinare anti-Covid, timp de circa 40 de minute.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că problema a fost de scurtă durată și a apărut din cauza numărului mare de accesări, după ce medicii de familie au primit acces pentru toate tipurile de vaccinări, nu doar pentru cele la copii, cum era până acum.
Cele mai multe centre de vaccinare din județ au apelat la soluția întocmirii de liste cu persoanele vaccinate, cu nume, prenume, CNP, număr de telefon, și i-au invitat ulterior pe cei vaccinați, să vină să-și ridice adeverințele, evitând astfel aglomerația.
Gabriela Băncilă a precizat că fiecare persoană vaccinată își poate lista singură adeverința de vaccinare de pe https://adulti.renv.ro/users/login.
Diferența între adeverința listată de aici și cea primită de la centrul de vaccinare este că pe prima apare și Codul numeric personal (CNP).

Recomandări

A început vaccinarea împotriva gripei. Vaccinul gratuit sau compensat se ridică de la farmacie, cu rețetă de la medic, care apoi îl și administrează

A început vaccinarea împotriva gripei. Vaccinul gratuit sau compensat se ridică de la farmacie, cu rețetă de la medic, care apoi îl și administrează

Ministerul Sănătății a trimis la Suceava doar 2.041 de doze de vaccin antipoliomielitic pentru peste 8.000 de copii de pe listele de așteptare

Ministerul Sănătății a trimis la Suceava doar 2.041 de doze de vaccin antipoliomielitic pentru peste 8000 de copii de pe listele de așteptare