Analiză

Numărul intervențiilor ISU Suceava a crescut cu 236% în cinci ani, în condițiile în care personalul s-a diminuat

O analiză realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava arată că în ultimii cinci ani numărul intervențiilor a crescut cu peste 200%, în timp ce personalul s-a diminuat cu mai bine 10%.
ISU Suceava a participat în acest an, de la 1 ianuarie și până la 31 octombrie, la 5.102 intervenții, în medie aproape 17 pe zi. Cele mai multe intervenții, 3.200, au fost urgențe medicale la care au intervenit ambulanțele SMURD. În alte 541 de cazuri pompierii ISU Suceava au intervenit pentru a stinge incendii. Prin comparație, în 2009, ISU Suceava a intervenit doar la 1.517 cazuri, după care până în 2012 s-au înregistrat creșteri importante. Analiza din 2009 și până în 2014 arată o creștere cu 236% a numărului de intervenții ale echipajelor ISU Suceava.
Trebuie spus că această creștere foarte mare se explică prin dezvoltarea serviciului SMURD. De la câteva ambulanțe în tot județul, serviciul SMURD s-a dezvoltat de la an la an, cu noi subunități și mașini de intervenție, astfel că automat a crescut și capacitatea de intervenție. Practic, multe din urgențele medicale preluate până acum câțiva ani de Serviciul Județean de Ambulanță sunt gestionate acum și de SMURD.
În ciuda acestei dezvoltări și a creșterii numărului de intervenții, personalul ISU Suceava este în scădere, după ce s-au făcut disponibilizări, iar posturile au fost limitate. Analiza ISU Suceava pe perioada 2009-2014 arată că personalul a scăzut cu peste 10%, de la 915 angajați în 2009, la 813 în anul 2014.

Recomandări

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, s-au ciocnit cu motocicletele, venind din sensuri opuse. Unul dintre ei este în stare gravă