Numărul infracțiunilor depistate la granița cu Ucraina s-a dublat în 2008, față de anul trecut



Numărul infracțiunilor comise atât de români cât și de străini s-a dublat, în acest an, la granița cu Ucraina, unde polițiștii de frontieră români au depistat peste o mie de fapte penale, a anunțat ieri, Poliția de Frontieră.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în primele șapte luni ale acestui an polițiștii de frontieră au constatat 18.491 de fapte ilegale, din care 6.983 de infracțiuni și 11.508 de fapte de natură contravențională, cu 20 la sută mai multe ca în perioada similară a anului trecut.
Majoritatea infracțiunilor au constat în trecere sau tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals și uz de fals de natură economico-financiară, trafic de ființe umane, călăuzire, infracțiuni la regimul armelor si munițiilor precum și trafic de droguri.
Frontiera cea mai activă din punct de vedere infracțional a fost granița cu Ungaria, cu 1.795 de fapte ilegale, urmată de cea cu Republica Moldova, cu 1.258 fapte și frontiera cu Bulgaria, cu 1.129 de ilegalități.
Poliția de Frontieră precizează că, față de anul trecut, se constată o scădere a infracționalității la frontiera cu Bulgaria și o creștere cu peste 54 la sută a infracțiunilor la granița cu Ucraina, unde au fost descoperite 1.060 de fapte penale.
Din punct de vedere al cetățeniei, persoanele care au comis infracțiuni și care s-au ales cu dosare penale întocmite de polițiștii de frontieră sunt atât români cât și străini, majoritatea moldoveni, turci, bulgari, ucraineni și indieni.
În acest an, polițiștii de frontieră au mai depistat și 380 de persoane date în urmărire generală, din care 376 români și patru străini, care au fost predate autorităților pentru luarea măsurilor legale.
Polițiștii de frontieră au mai aplicat 11.508 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 4.970.000 de lei.