Numărul infracțiunilor de la Șcheia, diminuat semnificativ în urma aplicării măsurilor cerute de prefect

Prefectul Mirela Adomnicăi
Prefectul Mirela Adomnicăi

Numărul infracțiunilor din comuna Șcheia s-a diminuat semnificativ în ultimele două săptămâni în urma aplicării măsurilor solicitate de noul prefect al județului, Mirela Adomnicăi. Astfel, furturile au scăzut de la 3-4 pe zi la unul la două zile, iar loviturile și alte acte de violență s-au diminuat de la 4-5 pe zi spre zero. De asemenea, în ultimele două săptămâni nu s-a înregistrat nici o violare de domiciliu. Statistica a fost prezentată de prefectul Mirela Adomnicăi în prima sa conferință de presă de la preluarea funcției.
Adomnicăi a arătat că au fost suplimentate patrulele mixte de jandarmi și polițiști cu încă o patrulă pe intervalul orar 14-22 și, de asemenea, au fost suplimentate efectivele și pe timpul nopții. „Au fost suplimentate și efectivele care lucrează la dosare pentru că în ciuda eforturilor depuse pe teren, la un moment dat finalitatea acestora se bloca din lipsa personalului care să instrumenteze și dosarele”, a subliniat prefectul.
Mirela Adomnicăi a afirmat că cei de la Inspectoratul de Poliție Județean monitorizează zilnic situația de la Șcheia și nu săptămânal, ca până acum. Mai mult, a spus ea, primăria va monta camere video în punctele vulnerabile indicate de cei de la poliție, fiind prinsă în bugetul local pentru 2017 suma de 200.000 de lei.
„Eu văd o abordare integrată a problematicii de la Șcheia. În afară de intervenția jandarmilor, a poliției, mi-am propus să urmăresc situația din Șcheia și din perspectiva statutului social, din perspectiva beneficiarilor de ajutoare sociale din această zonă, pentru că beneficiarul de ajutor social are obligația de a presta o muncă în folosul comunității. Consider că în momentul în care ești ocupat să prestezi o muncă timpul și disponibilitatea pentru alte acțiuni sunt cu mult reduse. Deci dincolo de mijloacele coercitive care să țină sub control lucrurile, este și această abordare”, a explicat Adomnicăi.
Amintim că în urmă cu două săptămâni la Primăria Șcheia mai mulți locuitori au protestat nemulțumiți fiind de numărul mare de furturi din locuințe și de escaladarea violenței în comună.

Recomandări

Deputatul PSD Mirela Adomnicăi dezvăluie investiția pe care Gheorghe Flutur vrea să o facă uitată: clădirea abandonată a Casei Corpului Didactic din Șcheia

Deputatul PSD de Suceava spune că în județ există o investiție pe care Gheorghe Flutur nu a inclus-o în noianul de „realizări închipuite”, aceasta fiind clădirea abandonată a CCD