Un număr de 1.440 de firme au intrat în incapacitate de plată în luna iulie, astfel că de la începutul anului au fost înregistrate 9.655 de dosare de insolvență, cu 5,37% mai puține decât în aceeași perioadă din 2012, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
În primele șapte luni ale anului 2012 s-a înregistrat un număr de 10.203 firme intrate sub incidența legii insolvenței la nivelul întregii țări, arată datele ONRC.
Numărul de insolvențe din iulie este mai mare față de cel din luna iunie, când 1.119 de firme au ajuns în situația de a nu-și mai putea plăti datoriile.
Brașov, Dolj se mențin în fruntea topului județelor cu cele mai multe insolvențe în acest an, cu 933 (în creștere cu 48% față de 2012), respectiv 934 (+27%), urmate de București cu 712 (-7%). Cele mai puține insolvențe au fost consemnate în județul Călărași – 23 de cazuri și Harghita – 33 de cazuri în acest an.
Cele mai multe girme care s-au confruntat cu dificultăți financiare sunt în continuare cele din comerț, peste 3.000 intrate în insolvență, dar și cele din industria prelucrătoare – 1.130 și construcții – 1.263.
În același interval a fost suspendată activitatea a 14.138 de firme, cu 5,2% mai puține decât în perioada ianuarie-iulie 2012.
La sfârșitul lunii iulie erau active peste 1 milion de firme, în acest an fiind înmatriculate 83.694 de societăți, în scădere cu 3,27% față de anul trecut.
Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul comerțului, respectiv 22.798, în creștere cu 9% față de 2012. Un număr mare de înmatriculări a fost consemnat și în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului (19.378) și cel al activității profesionale, științifice și tehnice (7.069).
Numărul firmelor care au intrat în insolvență de la declanșarea crizei, în 2008, ajunge astfel la circa 100.000, dintre care 16.400 au intrat în incapacitate de plată în 2012.