Semnal

Numărul donatorilor de sânge a scăzut dramatic, în județul Suceava



Activitatea de donare de sânge a scăzut foarte mult la Centrul de Transfuzii Sangvine Suceava, mai ales în această săptămână. Medicul-șef al centrului, dr. Maria Pilat, a declarat, joi, că în ultima perioadă au fost zile în care s-au prezentat și numai șapte donatori. „Până acum am reușit să menținem un echilibru datorită reducerii necesarului la spitale, prin aceea că se operează doar urgențele, dar nu știm ce va fi de aici încolo”, a afirmat dr. Pilat.
Medicul a spus că la centru activitatea se desfășoară normal, dar cu măsuri suplimentare pentru siguranța donatorilor, a personalului centrelor și a persoanelor la care vor ajunge produsele sanguine.
Dr. Maria Pilat a precizat că donatorii nu sunt testați pentru prezența COVID -19 și face apel la aceștia să dea dovadă de responsabilitate și spirit civic, să nu se prezinte la donare dacă au călătorit în străinătate sau au fost în contact cu persoane care au revenit din străinătate în ultima lună. De asemenea, să nu vină la centru dacă prezintă simptome respiratorii sau au febră. „Donatorii sunt triați, se investighează istoricul de călătorie, posibilul contact cu persoane infectate și posibilele simptome ale infecției, dar ne bazăm pe conștiința lor, pe sinceritatea răspunsurilor”, a subliniat medicul.
Dr. Maria Pilat a precizat că în ceea ce privește centrul, personalul ia toate măsurile pentru ca activitatea de donare să fie una sigură, atât pentru donatori, cât și pentru personal.
Ea a explicat că în spitale nevoia de sânge este permanentă și teama de coronavirus nu trebuie să-i oprească pe oameni de la această acțiune umanitară. Prin urmare, donatorii care nu au călătorit în afara țării în ultima lună, nu au intrat în contact cu persoane infectate și nu prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus sunt așteptați la Centrul de Transfuzii.



Recomandări

USR Suceava se implică în campania de donare de sânge: „Fiecare gest contează, fiecare donare poate salva o viață”

Membrii USR fac un apel către suceveni să meargă să doneze sânge pentru a salva vieți
Membrii USR fac un apel către suceveni să meargă să doneze sânge pentru a salva vieți

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale

Testare gratuită pentru depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet zaharat, la Spitalul Clinic din Suceava

Testare gratuită pentru depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet zaharat, la Spitalul Clinic din Suceava
Testare gratuită pentru depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet zaharat, la Spitalul Clinic din Suceava