Comparativ cu anul trecut

Numărul de turiști a crescut cu 40% în lunile iulie și august

Flutur anunță că numărul de turiști a crescut considerabil în lunile iulie și august
Flutur anunță că numărul de turiști a crescut considerabil în lunile iulie și august

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat ieri că numărul de turiști care au vizitat județul în lunile iulie și august a crescut cu aproximativ 40%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Gheorghe Flutur a precizat că din estimările făcute, în luna iulie 2017, în județul Suceava au fost peste 47.000 de turiști, în timp ce în aceeași lună din 2016, numărul de turiști a fost de aproximativ 39.000. El a mai adăugat că pentru primele 15 zile ale lunii august 2017 se estimează un număr de 65.000 de turiști care au fost prezenți în județul Suceava, în condițiile în care în aceeași perioadă din luna august 2016 au fost 48.000 de turiști.
Președintele CJ Suceava a precizat că din informațiile primite de la operatorii de turism, până în data de 25 septembrie 2017 nu mai sunt locuri de cazare disponibile în județul Suceava.
Flutur a remarcat că municipiul Suceava se clasează pe primul loc la numărul de turiști. „Suceava stă foarte bine și la numărul de înnoptări, dar și la gradul de ocupare al unităților de cazare. Este pentru prima dată când municipiul Suceava se clasează pe primul loc din punctul de vedere al numărului de turiști”, a spus șeful administrației județene.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a spus că și pentru perioada următoare se estimează o creștere a numărului de turiști, precizând că până la finalul lunii au loc mai multe evenimente de amploare, de la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, Bucovina Rock Castle, Suceava Air Show, și până la Sărbătoarea Muntelui de pe Rarău.
La Festivalul Medieval sunt așteptați cel puțin 15.000 de spectatori
Flutur a amintit că de ieri a debutat Festivalul Internațional de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, la care sunt așteptați să participe cel puțin 15.000 de spectatori. El a spus că pentru prima dată, la ediția de anul acesta vor fi prezente trupe din Ucraina, Ungaria și Serbia. Președintele CJ Suceava a arătat că la ediția de anul acesta spectatorii vor avea zilnic aproximativ 50 de evenimente și manifestări, printre care spectacole de cascadorie, turniruri ecvestre sau spectacole de teatru. „Având în vedere că anul acesta s-au împlinit 560 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Ștefan cel Mare, în Cetatea de Scaun vor fi organizate mai multe reconstituiri ale unor momente istorice, respectiv miruirea unui domnitor, constituirea sfatului domnesc sau întoarcerea victorioasă de la bătălia din Muntenia”, a spus Flutur. El a adăugat că pe perioada desfășurării festivalului au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului rutier.
Președintele CJ Suceava a amintit și de festivalul Bucovina Rock Castle, care anul acesta va avea loc în perioada 25 – 27 august, în șanțul de apărare al Cetățenii de Scaun a Sucevei, și la care vor participa 15 trupe, din Austria, Grecia și România, capul de afiș al evenimentului fiind fostul component al formației Scorpions, Uli Jon Roth.
Nu în ultimul rând, el a spus că la finalul acestei luni, pe 28 august, pe masivul Rarău va avea loc evenimentul „Sărbătoarea Muntelui”.

Recomandări

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava