Numărul de salariați în județ a crescut cu 1%



Numărul salariaților din județ este în creștere. Potrivit situației prezentate de Direcția Județeană de Statistică, la începutul lunii trecute, la nivelul județului, activau 106.779 de persoane, cu 0,9% mai multe decât la finele lunii februarie. Cei mai mulți salariați, adică 54,4% din total, lucrează în cadrul serviciilor. Restul își desfășoară activitatea în industrie și construcții – 42%, și agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și piscicultură- 3,6%. Câștigul salarial mediu net în luna martie în județul Suceava a fost de 642 lei RON/persoană, cu 22,5% sub nivelul câștigului salarial mediu net pe țară. Câștiguri salariale medii nete peste media județului au realizat salariații din servicii (691 lei RON) și din agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și piscicultură (686 lei RON), sub media județului înregistrându-se salariații din industrie și construcții (563 lei RON). Numărul șomerilor în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava la data de 31.03.2006 a fost de 14.417 persoane, ponderea cea mai mare înregistrându-se la persoanele de sex masculin (60,7%). În plată la finele lunii martie erau 6.686 persoane, cu 460 persoane mai puține față de luna precedentă. Comparativ cu martie 2005, numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 39. Pe categorii socio-profesionale în luna martie 2006, din totalul șomerilor înregistrați, 11.925 persoane (82,7%) erau persoane cu studii primare, gimnaziale și profesionale, 2.194 persoane (15,2% ) cu studii liceale sau postliceale și 298 persoane (2,1%) cu studii superioare.
Rata șomajului la 31 martie a fost de 5,5%, cu 0,4% mai mică decât cea înregistrată în februarie și sub rata șomajului înregistrată la nivel național (6,2%).