Fără rezolvare

Numărul de morți în accidente continuă să fie în creștere și în prima parte a anului 2018



Autoturismul Dacia Logan, lovit violent din lateral, este cel în care s-au aflat cei doi bătrâni care au murit la mijlocul lunii mai, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Siret
Autoturismul Dacia Logan, lovit violent din lateral, este cel în care s-au aflat cei doi bătrâni care au murit la mijlocul lunii mai, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Siret

O analiză a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava cu privire la prima jumătate a lui 2018 arată o scădere a numărului de accidente grave, însă, paradoxal poate, numărul de persoane decedate este mai mare. Concluzia primei jumătăți de an ar fi că nu s-a reușit o scădere a numărului de morți în accidente rutiere, asta deși Suceava a fost în ultimii doi ani pe locul I la nivel național în nedoritul top al persoanelor care mor în accidente.
În acest an, până acum, pe raza județului Suceava au avut loc 121 de accidente rutiere grave, cu opt mai puține decât în aceeași perioadă din 2017. În urma acestor accidente grave s-au înregistrat 32 de decese, cu cinci mai multe decât în anul precedent, și 107 răniți grav, cu 17 mai puțini față de 2017.
Rata ridicată de mortalitate se explică în principal prin faptul că în județul nostru au loc foarte multe accidente cu pietoni, un procent semnificativ dintre ei fiind vârstnici.
O analiză a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava cu privire la primele cinci luni ale acestui an arată că au crescut foarte mult accidentele din cauza șoferilor care nu au acordat prioritate la trecerile de pietoni. Din cauza neacordării priorității pietonilor au avut loc, în cele cinci luni, 11 accidente grave, cu șapte mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, soldate cu patru persoane decedate, opt rănite grav și două ușor.
Alte șapte accidente, soldate cu patru morți, s-au petrecut în condiții de prezență neregulamentară a pietonilor pe carosabil.
Traversarea neregulamentară a pietonilor a dus la alte 14 accidente grave, soldate cu două persoane decedate și 12 rănite grav.
Se observă așadar cât de mulți pietoni cad victime în accidente rutiere. Când aceștia mai sunt și vârstnici, riscul de deces crește substanțial.
De precizat totuși că principala cauză a accidentelor grave rămâne viteza neadaptată la condițiile de drum a conducătorilor auto (23 de accidente grave, soldate cu 5 persoane decedate și 24 de persoane rănite grav).
Cel mai grav accident, cu doi morți
Cel mai grav accident înregistrate în 2018 a fost cu două persoane decedate.
La mijlocul lunii mai, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Siret, în dreptul localității Pătrăuți, o Dacia Logan a fost acroșată de un autoturism Opel Corsa, al cărui șofer intrase în depășirea Loganului pe linia continuă. În urma acestui acroșaj, Dacia a fost proiectată pe contrasens, unde a fost lovită extrem de violent, în partea laterală dreapta, de o Skoda care rula regulamentar, dinspre Suceava.
Autoturismul Dacia Logan era condus de un bărbat în vârstă de 83 de ani, însoțit de soția sa, de 80 de ani, și fiul lor, în vârstă de 55 de ani. Doar ultimul a scăpat cu viață, deși se afla pe locul din drepta-față, unde a resimțit în plin șocul impactului. Se remarcă și în acest caz vârsta înaintată acelor doi soți care au decedat.
Cifrele care strâng în spate, cu morții de pe șoselele județului
Anul trecut, pe șoselele din județ au murit 104 oameni, în timp ce în anul 2016 s-au înregistrați alți 105 decedați. Cifre care pur și simplu strâng în spate.
Cu această rată de mortalitate, Suceava s-a aflat pe locul I în topul județelor cu cei mai mulți morți în accidente rutiere.
Aparent, cele 32 de decese din prima jumătate a lui 2018 nu par a fi foarte multe. Statisticile arată însă că numărul de decese crește foarte mult în a doua parte a anului, în special în lunile iulie și august.
Anul trecut, lunile cele mai tragice au fost octombrie și noiembrie.
Vor reduce radarele numărul de morți în accidente?
Rămâne de văzut și care va fi eficiența radarelor pistol care au intrat în acest an în dotarea polițiștilor rutieri. Polițiștii rutieri din județ au în total în dotare 5 radare pistol, plus 13 aparate de măsurare a vitezei montate pe mașini, cu mult peste ce au avut la dispoziție în anii precedenți. Acestea sunt folosite pentru depistarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă, dar și a celor care depășesc pe linia continuă. Mai mult, sistemele video de pe radarele pistol sunt ideale și pentru controale la trecerile de pietoni și înregistrarea șoferilor care nu acordă prioritate de trecere, o problemă foarte serioasă, după cum o arată statisticile de mai sus.



Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit
Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut