Numărul curselor cu autocare care aduc în țară, în perioada sărbătorilor de Paște, muncitori români stabiliți în străinătate a scăzut față de anii precedenți cu până la 30 la sută, situație înregistrată și la frontiera județului Arad cu Ungaria, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanții unor companii de transport internațional de persoane care operează în județul Arad afirmă că în perioada Paștelui autocarele care circulă dinspre Spania, Portugalia, Germania, Italia, sau Grecia erau aglomerate în anii trecuți, în timp ce acum numărul biletelor de călătorie cumpărate a scăzut simțitor.
Directorul de vânzări de la Atlassib, Monica Sanislav, a declarat corespondentului MEDIAFAX că numărul curselor spre România a scăzut cu 20 la sută față de anii precedenți.
„Cele mai afectate sunt cursele care vin din Spania și Grecia. Sunt puțini pasageri față de alți ani. În această perioadă mai venim cu diverse promoții la tarife, dar și așa sunt mai puțini cei care revin în țară”, a spus Sanislav.
Reprezentanții companiei de transport Pletl apreciază o scădere cu până la 30 la sută a numărului de curse dinspre Germania și Austria spre România.
Un șofer de autocar al unei alte companii, care a revenit în Spania joi, a spus că are jumătate din locuri ocupate.
Câțiva români care au ajuns în vama arădeană Turnu, venind din Spania, Italia și Germania, au declarat că veniturile le-au scăzut la locurile de muncă și că nu își mai permit să revină în țară la toate sărbătorile.
„Eu nu am fost de doi ani acasă la Bârlad, dar am zis să îmi vizitez mama și băiatul de Paști. Nu e ușor nici în Spania, e tot mai greu să găsești de muncă. Am multe cunoștințe care ar veni acasă, dar nu au bani”, a spus o pasageră.
„Salariile au scăzut. Doar soțul mai lucrează, eu nu am mai găsit de muncă de șapte luni. Soțul a fost de Crăciun acasă, eu vin de Paști, că nu ne permitem să venim deodată”, a spus o femeie care a venit din Italia și merge acasă în Deva.
„Acum italienii își dau părinții bătrâni la azile și nu-i mai îngrijim noi acasă, dar eu am avut noroc să-mi găsesc de lucru la o fabrică”, a spus o altă româncă revenită în țară de sărbători.
Totodată, polițiștii de frontieră arădeni afirmă că numărul celor care intră în țară nu a crescut deloc în ultimele zile, cum era de așteptat.
„Valorile de trafic pe intrarea în țară se mențin constante, în timp ce în anii precedenți erau în creștere în această perioadă de dinaintea sărbătorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu.
Marian BUGA