Noul sistem de acordare a concediilor medicale a dus la o diminuare cu 30 la sută a certificatelor medicale eliberate în ultimele luni ale anului trecut față de începutul anului, a declarat, ieri, la prezentarea bilanțului pe 2010, ministrul Sănătății, Cseke Attila.
„Dacă pe toată perioada anului 2009 au fost eliberate 2,6 milioane de certificate medicale, în anul 2010 numărul lor a fost într-o evidentă descreștere. De la începutul anului 2010 și până în luna septembrie au fost eliberate 713.436 de certificate medicale”, a spus ministrul Sănătății.
Guvernul a decis, în 14 aprilie, înăsprirea condițiilor în care angajații pot intra în concediu medical, prin introducerea unui sistem de verificare la domiciliu a bolnavilor și sancționarea mai aspră a persoanelor care solicită nemotivat un astfel de concediu.
În situația în care beneficiarul de concediu medical nu se află la domiciliu, acesta nu va primi indemnizația de asigurări sociale aferente concediului medical.
Reprezentanții Caselor de asigurări de sănătate au făcut, în perioada 19 mai – 4 iunie, la cererea ministrului Sănătății, Cseke Attila, acțiuni de control ce au vizat modul de acordare a concediilor medicale, dar și eliberarea certificatelor de concediu medical.
Potrivit oficialilor Ministerului Sănătății (MS), în prima fază, până în jurul datei de 28 mai, a fost mai mult o verificare care a avut scopul de a aduce la cunoștință medicilor și pacienților legislația și de a atenționa asupra noilor prevederi. În cea de-a doua fază a fost „un control temeinic”, în care s-au aplicat sancțiuni drastice pentru cei găsiți în ilegalitate.