Numărul cazurilor de diabet la copii a crescut de aproape trei ori în ultimele două decenii, un „dezastru metabolic”, susțin specialiștii, care i-au cerut ministrului Sănătății să aprobe introducerea unui program național de depistare precoce a bolii în rândul școlarilor.
„Asistăm la un dezastru metabolic, spun medicii diabetologi, care depistează un număr de trei ori mai mare de copii cu diabet decât acum 20 de ani. Este vorba de diabet de tip 2, care nu este dependent de insulină, dar este o formă de boală de care acum două decenii sufereau doar adulții”, a declarat, ieri, președintele Asociației Medicale Române, profesorul Constantin Ionescu Târgoviște.
Potrivit medicului, au fost depistați cu diabet de tip 2 chiar și copii în vârstă de cinci ani.
În România sunt aproape 3.000 de copii diabetici. În 1988 erau trei cazuri noi de diabet anual la o sută de mii de copii, iar în 2008 sunt nouă cazuri noi la o sută de mii de copii. Aproape 2.500 de copii sunt dependenți de insulină, 500 au diabet de tip 2 și obezitate. Aproape 42 la sută dintre diabetici au între zero și cinci ani, iar 58 la sută au între 6 și 18 ani, a precizat Ionescu Târgoviște.
„Pentru ei viața înseamnă diete, teste de glicemie și injecții cu insulină”, a mai spus profesorul Ionescu Târgoviște.
Potrivit președintelui Asociației Medicale Române, „candidații” la această boală sunt copiii cu viață modernă – „copiii dulap”, cum le spun francezii – , sedentari, care nu fac sport, stau mult la calculator și mănâncă alimente de tip fast-food, cu un aport mare de calorii.
Președintele Federației Naționale de Diabet, medicul Nicolae Hâncu, a spus că diabetul la copii este o problemă foarte gravă.
„Pentru un adult este mai ușor să ducă boala, pentru un copil este greu să facă insulina, adică injecții zilnic”, a adăugat medicul.
Potrivit statisticilor, un sfert dintre elevii români au peste greutatea recomandată. La 10 ani, un copil trebuie să cântărească 29 de kilograme. Copilul român are la această vârstă cu un kilogram în plus, iar la 15 ani, mai adaugă cinci, din cauza unui stil de viață nociv, cu mâncare nesănătoasă și fără sport, spun specialiștii.
Programul național de depistare precoce a diabetului de tip 2 la copii este în stadiul de proiect la Ministerul Sănătății. Dacă va fi finanțat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, programul ar putea fi aplicat cel mai devreme din toamna lui 2009.