Avertisment medici

Numărul cazurilor de boli infecțioase, în creștere odată cu începerea școlii și apropierea sezonului rece



Odată cu începerea școlii și apropierea sezonului rece, specialiștii în sănătate publică se așteaptă la o creștere semnificativă a numărului de cazuri de afecțiuni cu transmitere aerogenă. Medicii atrag atenția asupra bolilor contagioase pe care preșcolarii și elevii riscă să le contracteze toamna. Potrivit doctorilor, în această perioadă sunt mai frecvente cazurile de conjunctivită, varicelă, boli diareice acute și viroze respiratorii. Des întâlnite sunt însă și cazurile de mononucleoză infecțioasă, o afecțiune cunoscută mai ales sub numele de „boala sărutului”, deoarece se transmite prin salivă și apare îndeosebi la adolescenți, un simplu sărut putându-i trimite pe tineri pe patul de spital.
Medicii explică numărul mai mare de îmbolnăviri înregistrate toamna prin oscilațiile termice și atmosfera umedă care caracterizează acest anotimp. Ei spun că o astfel de vreme favorizează dezvoltarea agenților infecțioși, iar colectivitățile, în general, reprezintă din punct de vedere epidemiologic medii propice de transmitere a microbilor.
Circa 5.000 de suceveni cu afecțiuni contagioase, luna trecută
Evidențele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava arată că, lunar, bolile infecțioase afectează câteva mii de persoane din județ. Ultima statistică întocmită de această instituție la nivelul lunii august indică aproximativ 5.000 de afecțiuni contagioase în rândul populației. Din totalul bolilor transmisibile depistate luna trecută, majoritatea au fost afecțiuni respiratorii: 2.791 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 647 de infecții ale căilor respiratorii inferioare și 294 de pneumonii virale. La aceste cazuri se adaugă alte boli transmisibile, ca boala diareică acută (diareea și gastroenterita infecțioasă) – 433 de îmbolnăviri sau infecția cu E.coli – opt îmbolnăviri.
Tuberculoza, o afecțiune contagioasă strâns legată de alimentația deficitară și condițiile proaste de trai, este încă destul de frecventă printre suceveni, cauzând în august 311 îmbolnăviri, mai arată rapoartele Direcției de Sănătate Publică.
Între timp, meningita virală a făcut 18 victime, angina streptococică – 26, scarlatina – trei, varicela – 26, iar mononucleoza infecțioasă – una.
Infecția cu virusul HIV, responsabil de apariția maladiei SIDA, a fost semnalată luna trecută la două persoane, menționează statisticile.
Doi suceveni cu shigeloză, o infecție bacteriană, în august
Tot în august, enterocolita cu clostridium difficile, un germene periculos, care ajunge în intestin pe care bucală, odată cu alimentele, provenind frecvent din mediul spitalicesc, a fost depistată la trei suceveni.Între timp, infecțiile nosocomiale, adică cele dobândite de pacient pe perioada internării, au afectat nouă persoane. Datele centralizate la nivelul DSP mai arată că, luna trecută, de hepatită C s-a îmbolnăvit o persoană, nefiind semnalate îmbolnăviri prin hepatită A, B sau E.
Aceleași rapoarte indică luna trecută șase cazuri de enterită prin Rotavirus, șapte salmoneloze, cinci cazuri de boală Lyme și 69 de îmbolnăviri prin conjunctivită virală.
Totodată, au fost semnalate 46 de cazuri de giardioză (o boală intestinală cauzată de infecția cu parazitul Giardia lamblia),câte unul de leptospirozăși rubeolă și câte un caz de shigeloză (o infecție bacteriană), unul cu Shigella sonnei (grupa D) și celălalt cu Shigella fexneri (grupa B).



Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19
Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Vaccinarea împotriva rujeolei a scăzut la sub 50 la sută și avem în Suceava peste 200 de cazuri de boală în acest an

Vaccinarea împotriva rujeolei a scăzut la sub 50 la sută și avem în Suceava peste 200 de cazuri de boală în acest an
Vaccinarea împotriva rujeolei a scăzut la sub 50 la sută și avem în Suceava peste 200 de cazuri de boală în acest an

DSP a început monitorizarea cazurilor de gripă și de infecții respiratorii acute: aproape 2.500 de viroze într-o săptămână

Săptămâna trecută au fost înregistrate 2.490 de cazuri de infecții respiratorii acute și 465 de pneumonii
Săptămâna trecută au fost înregistrate 2.490 de cazuri de infecții respiratorii acute și 465 de pneumonii