Statistică

Numărul cazurilor active de Covid a crescut la 10 în județ, dar fără internări în ultimele 24 de ore

Incidența cazurilor de Covid în fiecare localitate din județul Suceava
Incidența cazurilor de Covid în fiecare localitate din județul Suceava

Numărul cazurilor de Covid-19 în evoluție în județul Suceava a crescut de la 9, câte au fost sâmbătă, la 10, duminică, însă nici o persoană suspectă de infectare sau diagnosticată cu SARS-CoV-2 nu s-a internat în ultimele 24 de ore în spitalele din județ. În același interval de timp au fost externate două persoane, conform buletinului de presă de duminică, de la ora 9.00, remis de Prefectura Suceava.
La această dată, cazuri de Covid sunt la Grănicești, Dolhasca, Ostra și Gălănești – câte unul și la Fălticeni, Vatra Dornei și Frătăuții Noi – câte două.
Din totalul celor 523 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 5 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19 (forme medii), 13 pacienți sunt în zona tampon și 505 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Spitalul Suceava dispune, la această dată, de 296 paturi libere, din care 238 în sectorul non-Covid.
În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și o persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus.
Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 8 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 14.
În carantină sunt 1762 de persoane, dintre care 164 intrate în ultimele 24 de ore.
Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 107 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție.
Numărul persoanelor vaccinate anticovid în județul Suceava este de 91.004, din care 80.147 persoane cu rapel.

Recomandări

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19