Tot mai mulți bloggeri se confruntă cu riscul de a fi arestați pentru expunerea abuzurilor la adresa drepturilor omului sau criticarea guvernelor, potrivit raportului anual dat publicității de Universitatea din Washington, informează BBC News Online.
Potrivit raportului, 64 de persoane au fost arestate pentru că și-au publicat opiniile pe bloguri începând din 2003. În 2007, de trei ori mai multe persoane au fost arestate pentru că au publicat materiale în care și-au prezentat opiniile vizavi de chestiuni politice, comparativ cu 2006, menționează același document.
Mai mult de jumătate dintre arestările operate începând din 2003 au fost făcute în China, Egipt sau Iran.
Multe persoane s-au confruntat cu riscul arestării sau închisorii pentru că au publicat pe bloguri materiale pe diverse teme, potrivit raportului „World Information Access”.
Bloggerii arestați au expus corupția guvernamentală, abuzurile la adresa drepturilor omului sau informații referitoare la înăbușirea acțiunilor de protest. În plus, ei au criticat politici publice și au adus în discuție subiecte incomode referitoare la personalități politice.
Raportul menționează că majorarea numărului de arestări reprezintă o urmare a importanței politice „tot mai mari” a blogurilor și remarcă faptul că arestările tind să crească în perioadele de „nesiguranță politică”, cum ar fi alegerile generale sau protestele de masă.
Închisoarea a urmat arestării în cazul a numeroși bloggeri, arată raportul, care menționează și că perioada medie de închisoare pentru bloggeri este de 15 luni. Cea mai lungă sentință cu închisoarea pentru un blogger inclusă în raportul WIA este de opt ani.
Potrivit raportului, numărul real de bloggeri arestați ar putea fi mai mare decât cel inclus în studiu, în condițiile în care, în unele cazuri, a fost greu de verificat dacă o arestare s-a produs și care au fost motivele invocate.
Pe lângă arestări, circa 30 de țări au impus restricții tehnologice în ceea ce privește activitățile pe care utilizatorii le pot derula online. În China, astfel de restricții au împiedicat populația să apeleze la bloguri ca la un mijloc de protest.
Raportul a indicat că nu doar guvernele din Orientul Mijlociu și Asia de Est au luat măsuri împotriva persoanelor care își publică opiniile online. Astfel, în ultimii patru ani, s-au înregistrat arestări și în rândul bloggerilor din Marea Britanie, Franța, Canada și Statele Unite.
Raportul estimează că numărul de bloggeri arestați în 2008 va fi mai mare de 36, acesta fiind numărul bloggerilor reținuți în 2007.