Numărul persoanelor care solicită Serviciul Județean de Ambulanță a crescut, a declarat în conferință de presă directorul acestei unități sanitare, dr. Daniel Martiniuc.
Medicul a arătat că, în ultimul interval, se înregistrează tot mai multe accidente rutiere, agresiuni, cazuri de suicid sau de persoane care suferă accidente vasculare cerebrale, situații de urgență pe care le-a pus îndeosebi pe seama problemelor sociale, a stării de sănătate din ce în ce mai șubrede a populației, a căldurii și a variațiilor bruște de temperatură.
Martiniuc a subliniat că, în contextul în care numărul de solicitări a cunoscut o curbă ascendentă, activitatea Serviciului de Ambulanță se desfășoară cu dificultate, iar asta pentru că foarte mulți angajați lipsesc de la serviciu.
„Oamenii se îmbolnăvesc, au anumite nevoi personale și solicită concedii”
„Oamenii se îmbolnăvesc, au anumite nevoi personale și solicită concedii medicale, de odihnă sau fără plată. Ei sunt greu de înlocuit fiindcă există niște restricții în ceea ce privește angajările, deși ar fi de dorit ca pentru servicii de urgență, precum SMURD sau Ambulanță, să existe o mai mare flexibilitate. În serviciul nostru predomină partea feminină și avem multe concedii de maternitate, de îngrijire a copilului, fapt pentru care rămânem descoperiți la capitolul personal. Sunt zile când este foarte greu să găsim personal disponibil și să-l aducem la serviciu. Populația nu are de unde să cunoască problemele noastre interne și nici nu văd de ce ar fi interesată de ele. Singurul lucru pe care lumea îl știe este că la o solicitare trebuie să existe și răspuns”, a punctat medicul.
Merg la spital cu mașinile personale, fiindcă nu își cunosc drepturile
El a apreciat că, dacă toți cei care ar avea nevoie ar apela la Ambulanță, activitatea acestui serviciu s-ar bloca, adăugând că și la momentul actual, când dotarea cu mașini s-a îmbunătățit simțitor, mai sunt persoane care ajung la spital cu mijloace proprii.
„Eu mi-am pus mereu întrebarea ce s-ar întâmpla dacă aceste persoane ar fi atât de bine educate încât să sune la 112 și să solicite ajutorul nostru. Nu am putea face față, iar în câteva zile am fi sufocați”, a spus Martiniuc, cu precizarea că în fiecare săptămână se înregistrează cazuri de persoane plătitoare de asigurări de sănătate, care se deplasează în centre universitare precum Iași, București sau Cluj cu mașinile personale, deși ar fi avut dreptul la transport gratuit cu ambulanța.
„Sunt chiar pacienți aflați în stadii terminale, dar care nu își cunosc drepturile”, a explicat Martiniuc.