Numărul angajaților Complexului Energetic Oltenia aflați în greva foamei a ajuns la cinci

După ce vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari, Manu Tomescu, a intrat marți în greva foamei, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia, alți patru angajați au recurs la această formă de protest. Mai mulți salariați au împiedicat o locomotivă să preia vagoanele încărcate cu cărbune.În total, cinci angajați ai CEO au intrat, marți, în greva foamei, în frunte cu liderul de sindicat Manu Tomescu. În aceste condiții, administrația a făcut o nouă propunere.”Așteptăm să vedem ce răspuns dau colegii noștri. Au făcut o nouă simulare. Administrația are o nouă propunere. 500 de lei la toată lumea, sumă transformată în procente, undeva între 24%, cea mai mare creștere și 10-14%, în funcție de cât crește salariul. Sunt 20 de colegi care ne susțin. Suntem cinci în greva foamei. Este greu, dar depinde de colegii care au început protestele, depinde de cei din cariere, pentru că s-au dus acum directorii să le spună propunerea. Așteptăm să vedem dacă vor fi mulțumiți colegii, cei 8.000-9.000 de mineri care fac acest protest. Așteptăm să vedem ce hotărâre vor lua colegii din carierele miniere”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Manu Tomescu, vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari, din Termocentala Rovinari.Conducerea CEO și sindicatele au purtat discuții luni, la sediul Ministerului Energiei, însă angajații din cariere nu au renunțat la protest.Negocierile au fost reluate marți, la sediul companiei, din Târgu-Jiu.Sute de angajați de la Cariera Lupoia au refuzat și marți să intre la lucru, iar minerii de la Cariera Roșiuța au stat pe calea ferată, pentru a împiedica o locomotivă să preia vagoanele încărcate cu cărbune, pe care să îl transporte la Termocentrala Ișalnița.Protestele au început vineri, după ce administrația ar fi propus un buget de venituri și cheltuieli fără majorări salariale și fără vouchere de vacanță pentru cei aproximativ 13.000 de angajați. Luni, protestul s-a extins la toate carierele Complexului Energetic Oltenia, oamenii cerând majorarea salariilor.

Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu sare în apărarea „Stegarului dac”, Cezar Avrămuță, aflat de 15 zile în greva foamei în penitenciar

Angajații Arhivelor Naționale Suceava participă la prima grevă generală din istoria de 192 de ani a acestei instituții

Angajații Arhivelor Naționale au declanșat greva generală după ce în urmă cu o săptămână au intrat într-o grevă de avertisment