Peste 1,13 milioane de agricultori au depus cereri pentru subvenția pe hectar din fonduri UE și plățile complementare de la buget în 2008, în scădere față de nivelul de anul trecut, de 1,24 milioane, în timp ce numărul fermierilor sancționați pentru întârzierea solicitării a crescut.
Până la termenul limită de 9 iunie, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a primit 1,13 milioane de cereri, pentru o suprafață totală de 9,3 milioane de hectare, în timp ce în 2007 numărul cererilor a fost mai mare, de 1,24 de milioane, iar suprafața totală pentru care au fost solicitate plăți a fost de 9,6 milioane de hectare.
Agricultorii au putut depune cereri pentru subvenții în intervalul 3 martie – 15 mai, urmat de o altă etapă între 16 mai și 9 iunie, care a presupus și o sancțiune de 1% pentru fiecare zi de întârziere față de termenul inițial.
Numărul fermierilor care vor fi penalizați în 2008 pentru depunerea cererilor cu întârziere a crescut semnificativ față de anul trecut.
Anul trecut circa 11.500 de agricultori au depus solicitările în intervalul cu penalizare, în timp ce în 2008 numărul fermierilor care au cerut plăți cu întârziere a crescut de aproape șapte ori, la peste 80.000. În 2007, agricultorii au beneficiat însă de o derogare care a presupus prelungirea intervalului de depunere a cererilor fără sancțiuni.
Suprafața pentru care agricultorii au cerut subvenția la hectar în 2008 depășește nivelul de referință, de 8,7 milioane de hectare, la fel ca anul trecut.
Totuși, în 2007 suprafața s-a diminuat în urma controalelor administrative și în teren, întrucât mulți fermieri au declarat în cereri suprafețe mai mari decât în realitate.
Dacă și în urma verificărilor suprafață pentru care sunt solicitate subvenții rămâne mai mare decât cea de referință, plata pe hectar va fi redusă cu un anumit coeficient, același pentru toți solicitanții, întrucât suma totală alocată de UE, de 527,9 milioane de euro, va fi împărțită la un număr mai mare de hectare.
Pentru 2008 subvenția pe hectar din fonduri UE este de circa 60 de euro, la care se adaugă plățile complementare de la bugetul de stat și cele din fonduri pentru dezvoltare rurală.
Fermierii care vor să retragă o parte din suprafețele pentru care au cerut inițial subvenții, sau chiar toate parcelele, pot depune formularele respective până la 15 septembrie.
În prezent, APIA plătește sumele aferente anului 2007, care trebuie finalizate până la 30 iunie 2008.