Fotbal Club Cetatea

Numără zilele până la debut



Fotbaliștii suceveni așteaptă cu nerăbdare meciul de vineri de pe teren propriu cu CF Brăila, primul joc oficial al sezonului de primăvară. „După două luni de chin prin nămeți și noroaie suntem cu toții dornici să jucăm fotbal. Ne-am pregătit foarte bine din punct de vedere fizic în această iarnă, însă din nefericire am disputat prea puține meciuri amicale din cauza terenurilor impracticabile. Sper să ne reintrăm repede în ritm, iar acest aspect să nu-și pună amprenta pe evoluția echipei, în primele etape din retur”, a declarat mijlocașul Florin Apetri. În altă ordine de idei, se pare că accidentarea la spate a lui Dicher este mult mai serioasă decât s-a crezut inițial și de aceea jucătorul a fost trimis la o clinică din Târgu Mureș, pentru un control amănunțit.