La Suceava

Număr record de proiecte pentru deschiderea de pensiuni, cu bani europeni



Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Suceava a înregistrat un număr foarte mare de proiecte pentru accesarea de bani europeni la măsura 313 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, „Încurajarea activităților turistice”.
În perioada 17 aprilie – 16 mai, termenul în care s-au preluat dosarele, din județ s-au depus nu mai puțin de 228 de proiecte. Acestea vizează deschiderea de pensiuni, de agro-pensiuni, dar și dezvoltarea unor unități turistice deja existente, la capitolul recreațional. Este vorba de proprietari de pensiuni care vor să-și amenajeze terenuri de sport, piscine ori să ofere servicii de agrement, gen plimbări cu caii prin pădure ori cu ATV-uri. De asemenea, sunt și câteva primării care au depus proiecte care vizează deschiderea de centre de informare turistică.
Dorel Guliciuc, director adjunct în cadrul OJPDRP Suceava, a declarat: „Sucevenii interesați s-au mișcat foarte bine la depunerea de proiecte. Suntem în primele trei județe din țară ca număr de proiecte depuse, dacă nu chiar primii. Proiectele sunt evaluate din prisma conformității, după care va urma partea de vizită în teren și verificarea eligibilității”.
El a arătat că în comparație cu anii precedenți, când s-au mai organizat sesiuni de proiecte, numărul dosarelor depuse este incomparabil mai mare.
Turismul, ca activitate complementară pe lângă agricultură
Interesul deosebit pentru banii europeni care pot fi accesați prin această măsură este explicabil în condițiile în care, pentru o pensiune agro-turistică, se poate obține o finanțare de 85% din valoarea proiectului, în limita a o 100.000 de euro.
Conform cerințelor din ghidul solicitantului pentru acești bani europeni, beneficiarul care vrea să-și deschidă o pensiune agro-turistică trebuie să aibă ca volum de activitate principal agricultura, iar turismul să fie o completare. Astfel, unui turist care alege o astfel de unitate de cazare ar trebui să i se ofere produse de origine animală sau din sectorul vegetal din producția proprie a proprietarului de pensiune. Solicitantul trebuie să aibă cel puțin o activitate în domeniul cultivării terenurilor ori creșterii animalelor. Un exemplu frecvent ar fi o agro-pensiune care să fie deschisă în apropierea unei stâne, de la care turistul să consume lapte și produse lactate ecologice.
Este un tip de turism intens promovat în ultima perioadă și a cărui dezvoltare se încearcă și prin această finanțare mai mult decât tentantă.
În cazul pensiunilor, valoarea maximă a proiectului este de 200.000 de euro, finanțarea fiind 50%.
Banii nerambursabili sunt asigurați în proporție de 80% din fonduri de la Uniunea Europeană și 20% de Guvernul României.
Oficialii de la OJPDRP Suceava nu au putut preciza dacă se vor mai organiza sesiuni de depunere a proiectelor pentru această măsură de încurajare a turismului.