Ediția a XI-a

Număr record de participanți din țară și din străinătate, la Festivalul internațional Video ART

Ediția curentă aduce câteva noutăți
Ediția curentă aduce câteva noutăți

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional Video ART a debutat joi, 6 iunie, și va derula pe parcursul celor patru zile activități antrenante, în același spirit dinamic cu care participanții s-au obișnuit de la edițiile anterioare.
Ediția curentă aduce cu sine câteva noutăți, pe care organizatorii, Colegiul Național „Petru Rareș” și Asociația cultural-educativă Clubul Video ART a elevilor de la acest liceu, le-au gândit, în dorința de a atinge un standard cât mai performant al formatului de festival.
Prof. Viorel Ieremie, președinte al Asociației cultural-educative Clubul Video ART, a menționat că, în primul rând, a fost adăugată o secțiune dedicată studenților până în 20 de ani, care studiază la alte facultăți decât cele cu profil cinematografic, iar secțiunea internațională, dedicată tinerilor din alte țări, a suferit unele modificări, pentru a permite participarea la festival și a celor care nu pot veni pe perioada festivalului la Suceava.
Statistic, ediția din acest an cunoaște cea mai numeroasă participare, în primul rând a filmelor din străinătate, al căror număr a crescut aproape exponențial.
Ieremie mai arătat că, în 2017,au participat patru țări cu cinci filme, în 2018, cinci țări cu 15 filme, iar la ediția curentă s-au înscris în competiție nu mai puțin de 27 filme din Austria, Belgia, Luxemburg, Macedonia, Rusia, Spania, și Ucraina.
La acestea se adaugă peste 30 de filme din țară. În urma nominalizării, participă un număr de 20 de echipaje, la cele două secțiuni, Film de scurtmetraj și Spot publicitar cu impact social.
„Festivalul internațional Video ART este singurul festival din România acreditat internațional de către Uniunea Internațională a Cinematografiei de Amatori (UNICA), organizație mondială, aflată sub jurisdicția UNESCO și atrage, an de an, tot mai mulți competitori, datorită formatului original, unic în Europa, pe care îl are, respectiv, impunerea unei etape finale, de tip competiție, în cadrul căreia tinerii participanți trebuie să-și demonstreze calitățile de cineast, în contextul realizării unui scurtmetraj la fața locului, pe o temă dată de juriul festivalului”, a mai spus prof. Viorel Ieremie.
Duminică va avea loc premierea, unii dintre aceștia cu premii importante, oferite cu generozitate de către Centrul Cultural Bucovina. Unul dintre premiile mult râvnite este celebra Medalie UNICA, acordată de Uniunea Internațională a Cinematografiei de Amatori.
În organizarea evenimentului, în egală măsură este implicată și Universitatea din Suceava. Întreaga manifestare este derulată prin finanțarea Consiliului Județean Suceava.

Prof. Viorel Ieremie, președinte al Asociației cultural-educativă Clubul Video ART
Prof. Viorel Ieremie, președinte al Asociației cultural-educativă Clubul Video ART
Ediția curentă aduce câteva noutăți
Ediția curentă aduce câteva noutăți

Recomandări

Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani

„Grădini muzicale” – concerte de muzică clasică, în fuziune cu alte genuri, dar și cu teatru și video art, în spații neconvenționale

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți