Număr record de pacienți, la Pediatria Spitalului Județean. De la începutul anului și până ieri la amiază, adică în decurs de numai o lună și jumătate, au trecut pe aici 7.743 de copii.
Medicii declară că un aflux atât de mare de pacienți într-o perioadă atât de scurtă nu s-a mai înregistrat până acum. Aceștia spun că o explicație pentru creșterea numărului de pacienți ar fi incidența cazurilor de viroze respiratorii, dar că sunt părinți care își aduc aici copiii în mod nejustificat, pentru probleme care ar putea fi foarte ușor rezolvate de către medicii de familie. Numai că, spun pediatrii suceveni, părinții preferă să vină cu micuții la spital pentru că aici copiii sunt preluați mai rapid. În special cetățenii care locuiesc în zonele George Enescu și Obcini, zone aflate în vecinătatea unității spitalicești, își aduc copiii direct la spital, fără a mai trece pe la medicul de familie. În plus, explică pediatrii, dacă o mamă își aduce copilul cu salvarea din vreo comună limitrofă, pe timp de noapte, chiar dacă problemele de sănătate ale copilului nu sunt grave, acesta este ținut peste noapte în spital.
Medicii de la Pediatria Spitalului Județean sunt de părere că ar trebui efectuat un triaj mult mai dur al copiilor care ajung la Unitatea de Primire a Urgențelor, astfel încât pediatrii să fie solicitați numai în anumite cazuri, care nu pot fi rezolvate de medicul de familie și de urgentiști.






