La Târgul Meșterilor Populari

Număr mare de vizitatori și încasări pe măsură

Dacă pe parcursul celor trei zile de desfășurare a primei ediții a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”, Cetatea de Scaun a Sucevei a înregistrat un număr de cca. 8000 de vizitatori cu bilet, în week-end-ul trecut în Muzeul Satului Bucovinean, unde s-a organizat cea de-a XI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, au intrat, tot potrivit scriptelor, 7983 de vizitatori plătitori. Așa cum a precizat directorul general al Complexului Muzeal Bucovina Suceava, Constantin-Emil Ursu, încasările obținute de la cei care au intrat în perimetrul muzeului în aer liber de pe Platoul Cetății, pentru a achiziționa produse de la cei 118 artizani și meșteșugari populari sau pentru a urmări programul susținut de formațiile și ansamblurile artistice de pe scena din incinta muzeului, au totalizat 102.510.000 lei.

Recomandări

Ținute rafinate din dantelă, batiste, evantaie, gulere, umbrele, poșete și bijuterii, expuse la Muzeul de Istorie Suceava

Elevii pot să descopere blazoanele nobililor bucovineni și semnificația lor ascunsă în cadrul unui atelier creativ, la Muzeul de Istorie

Expoziția itinerantă „Grecii de peste mări. Vase cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, la Muzeul Național al Bucovinei

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

„Alchimia luminii”, prima și singura expoziție retrospectivă Mihai Cismaru, la Sala Parter a Muzeului de Istorie