– Potrivit statisticilor, până acum s-au înmatriculat aproximativ 10.000 de tineri la facultățile instituției de învățământ superior din Suceava
– Chiar și așa, pentru sesiunea din toamnă au rămas vacante circa 2.000 de locuri, cea mai mare parte la învățământul cu taxă
Aproximativ 2.000 de locuri au rămas libere în urma sesiunii de admitere din iulie 2007 din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, într-un an în care s-a înregistrat un număr record de solicitări pentru facultățile de la această instituție de învățământ. În cadrul acestei sesiuni, desfășurată în perioada 16-23 iulie, numărul cererilor a depășit 70.000, având în vedere că cei mai mulți dintre candidați au bifat mai multe opțiuni la diferite facultăți. După afișarea rezultatelor, candidații au fost nevoiți să-și achite taxa de înmatriculare la specializarea la care au fost declarați admiși, pentru a nu-și pierde locul. Surprinzător este că sunt persoane care au renunțat la locuri fără taxă de la această universitate, pentru locuri cu taxă de la alte universități, din alte orașe.
„Am ales Clujul pentru că este un centru de tradiție și oferă mai multe oportunități. În plus, la Cluj cred că se face altfel de învățământ și nu se primește șpagă, cum se face la Suceava”, a justificat Roxana Cioltan, o viitoare studentă. Deși a intrat la fără taxă la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, specializarea Comunicare și relații publice din cadrul universității sucevene, tânăra a optat pentru aceeași specializare, însă la o facultate din Cluj, unde s-a aflat pe lista celor admiși cu taxă.
Chiar și așa, numărul celor care au decis să urmeze cursurile facultăților de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a depășit cu mult numărul de locuri propuse pentru anul universitar 2007. Cea mai mare suplimentare de locuri se înregistrează la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, unde cifra de școlarizare a crescut de trei ori, de la 978 la 2.859. S-a ajuns astfel ca numărul viitorilor studenți să ajungă la aproximativ 10.000, dublu față de locurile propuse inițial de reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În perioada 10-14 septembrie, cele aproximativ 2.000 de locuri neocupate la sesiunea din vară vor fi scoase din nou la concurs. De această dată, pentru studiile de licență, absolvenții de liceu au posibilitatea de a opta între învățământul la distanță și cel la zi la care se împart un număr de 1.600 de locuri cu taxă. La acestea se adaugă cele 62 de locuri finanțate de la buget rămase libere din prima sesiune la învățământul la zi. Cele mai multe dintre acestea se găsesc în cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management. În ceea ce privește învățământul superior pentru cetățenii de etnie rromă, Universitatea Suceava oferă 7 locuri fără taxă. De asemenea, admiterea se adresează și celor care doresc să urmeze o a doua facultate, prin cele 15 locuri, sau celor care vor să-și continue studiile întrerupte, oferind în acest sens 99 de locuri.
Cerere mare
Număr dublu de studenți la Universitatea din Suceava față de locurile scoase la concurs






