– Municipalitatea se va concentra pe repararea străzilor unde se efectuează lucrări de reabilitare a rețelei de termoficare
Sezonul asfaltărilor în municipiul Suceava se apropie de final. Până la sfârșitul acestui an, numai trei străzi din oraș vor mai fi acoperite cu un covor asfaltic proaspăt. Este vorba despre străzile Depoului, din cartierul Ițcani, Rulmentului, din cartierul Obcini, și Mirăuți, din zona centrală a municipiului. Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, lucrările de asfaltare a acestor străzi sunt în plină desfășurare și urmează să se încheie în această toamnă.
În cazul străzii Mirăuți, se efectuează lucrări de modernizare, ce constau în turnarea unui covor asfaltic pe o suprafață de 593 de metri pătrați, în reabilitarea a 1.180 de metri pătrați de trotuar, în lucrări de ridicare a capacelor de canal și de montare a bordurilor. Proiectul de modernizare a străzii Mirăuți va costa municipalitatea aproximativ 600.000 de lei (6 miliarde de lei vechi).
Lucrările de pe strada Rulmentului au fost întârziate de numărul mare de capace din rețeaua de canalizare care trebuie aduse la nivelul asfaltului și consolidate. În perioada următoare vor fi încheiate și lucrările de asfaltare a străzii Depoului.
Programul de reparații stradale a cuprins, în acest an, străzile Rulmentului, Măgurei și Maraton-străpungere spre strada Victoriei, în cartierul Obcini, Aleea Lalelelor, Aleea Jupiter și strada Lazăr Vicol, din cartierul George Enescu, străzile Veronica Micle, Mirăuți, Lecca Morariu și Parcului- spre Cetatea de Scaun, în zona Centrală, străzile Narciselor și Grigore Ureche din cartierul Zamca, străzile Depoului și Micșunelelor, din cartierul Ițcani, străzile Șoimului, Călimani, Bujorilor, Eroilor și Ecaterina Teodoroiu, din cartierul Burdujeni.
În perioada următoare, municipalitatea se va concentra mai mult pe repararea străzilor pe care se efectuează lucrări la rețelele de apă și de termoficare. În această săptămână echipele societății SC CF Iași vor acționa pe strada de la intrarea în comuna Șcheia, unde s-au efectuat săpături pentru montarea conductelor ce vor alimenta carierul Burdujeni cu apă din sursa Berchișești. În zona centrală, după finalizarea lucrărilor la rețeaua de termoficare, se vor asfalta porțiunile deteriorate de săpături.





