„Și au ieșit fariseii și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Și lăsându-i, a intrat iarăși în corabie și a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine și numai o pâine aveau cu ei în corabie. Și El le-a poruncit, zicând: Vedeți, păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod. Și vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine. Și Iisus, înțelegând, le-a zis: De ce gândiți că n-aveți pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Atât de învârtoșată este inima voastră? Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți și nu vă aduceți aminte. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Și când cu cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Iar ei au zis: Șapte. Și le zicea: Tot nu pricepeți?” (Marcu 8, 11-21)
Pe cei care mereu au întrebări în legătură cu Persoana și învățăturile Sale, Domnul Iisus Hristos îi mustră: „Tot nu pricepeți?” Încă mai avem dubii în ceea ce privește viața și activitatea Mântuitorului? Oare mai poți avea îndoieli când vezi cum lumea întreagă s-a schimbat în urma predicii Sale? Domnul Hristos nu a scris nici un cuvânt, însă despre El și cuvintele Sale s-au scris nenumărate cărți. El nu a avut oști, dar a cucerit lumea întreagă doar prin puterea cuvântului Său. El nu a fost ucenicul niciunui mare învățat de acum două mii de ani, însă în lumea întreagă găsești oameni care-I studiază viața și cuvintele divine. El este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de-o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.” El este Cel care S-a născut în ieslea din Betleem, Cel care a urcat pe crucea Golgotei și Cel ce a înviat din morți. Sfântul Paisie Aghioritul așa ne învață: „Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată și veșnică.”
(Sursa: Ziarul Lumina)






