Numai egalul…

… și tot ne-ar fi destul pentru calificarea pe care o tot așteptăm de vreo șapte ani, de când n-am mai ajuns pe la vreun turneu final. Am făcut toate calculele. Păi dumneavoastră nu vedeți că bulgarii mai au de jucat în deplasare și cu Slovenia și cu Albania, iar acasă cu noi? Chiar îi vedeți scoțând din încă trei meciuri maximum posibil, adică 9 puncte, după ce în altele 9 au acumulat 18? Iar noi unde să fim în timpul ăsta? La cules cartofi? Nu că ar juca ai noștri cine știe ce fotbal cosmic, dar bulgăroii chiar nu joacă nimic, așa că varianta punctajului egal la sfârșit și a departajării pe baza meciurilor directe cade aproape sigur. Și chiar dacă, prin absurd, s-ar ajunge acolo, zău că nu-i văd să ne bată chiar cu un… 1-1 la Sofia care i-ar califica datorită golurilor de la Constanța. Între altele, măcar în ideea că tot le băgăm și noi două, situație în care ar trebui să ne dea ei trei. Să fim serioși. Să revenim însă la meciul de azi, în care pornim, să vă fie clar, cu un avantaj imens însă din start: noi avem portar, ei nu. Lobonț e într-o formă pe care dacă ar fi avut-o când trebuia, n-ar fi ajuns la Dinamo neam de neamul lui. Asta, în timp ce Edwin vad der Saar, unul dintre cei mai mari portari ai lumii (ăla care lansează direct extrema sau centrul, cu pase absolut decisive, vă mai amintiți meciul Cehia – Olanda de acum câțiva ani?) este accidentat. Ceea ce face ca accidentările noastre (Zicu, Pleșan) să pară lipsite de importanță. Mai mult, în lipsa omului care le asigura fără emoții spatele, ceilalți olandezi vor fi siliți să acopere această gaură imensă (inclusiv în plan psihologic) ocupând poziții mai defensive decât dacă era și el pe acolo. De aici, ideea că s-ar cuveni să jucăm și noi altceva decât de obicei, adică mai ofensiv. Și, neapărat, după ce le dăm un gol (observați că nu scriu „dacă”…) să nu ne retragem ca tâmpiții (ca noi înșine, adică!) într-o apărare care ne-ar fi sigur fatală. Că la atac se pricep și ei, mai bine ca noi. Mă declar fericit că-l vom avea pe Ogăraru, căruia câțiva tot îi știu de frică, și aș fi încă mai fericit dacă Pinguinu’ cu crampoane ar rămâne la odihnă în vederea abordării cu succes maxim a următoarei partide, cea cu Luxemburg, una care i se potrivește de minune. Personal, îmi doresc o victorie cu 2-1 (că gol luăm, sunt sigur!) dar sunt mulțumit și cu un 1-1 (că gol luăm!) care ne califică fără discuție.