Numai de bine



O altă duminică, o altă finală Nadal-Djokovic. E bine că deocamdată nu a devenit plictisitor. Federer nu i-a încurcat deloc pe cei doi, fiind scos înainte de semifinală de francezul Gasquet, acesta fiind eliminat la rândul lui de Nadal. În privința elvețianului, rămâne valabil ce scriam la precedentul turneu, cel de la Madrid: focus pe Wimbledon! De data asta, la Roma, cel care a încercat să încurce socotelile celor doi lideri de facto a fost scoțianul Murray. Acesta l-a adus pe Djokovic în imediata vecinătate a înfrângerii, care ar fi fost prima din acest an. A servit pentru meci în setul decisiv, dar a făcut dublă greșeală când mai avea două puncte până la victorie! Djokovic a mulțumit și l-a întors, ducând setul în tie-break, care n-a avut istoric: 7-2 pentru sârb! Extrem de labil scoțianul, dacă nu-și rezolvă cumva această problemă un trofeu de Grand Slam ar putea rămâne un miraj. Când citiți aceste rânduri știți deja dacă seria lui Djokovic a continuat. Chiar dacă mă îndoiesc de faptul că Nadal ar putea fi învins a doua oară pe praf roșu într-un timp atât de scurt, Djokovic are toate motivele de a rămâne concentrat, abia după ce va ajunge numărul unu și-și va împlini un vis va veni o relaxare firească. Căci impresia mea este că țelul sârbului este de a ajunge lider, nu de a se menține. Ar fi un efort supraomenesc, concentrarea aceasta care-l menține la acest nivel al jocului n-are cum să nu-l uzeze. Turneul de la Roland Garros este pentru Djokovic ca un pom plin de roade, nu trebuie decât să ajungă în fazele superioare și distanța față de Nadal tot se va micșora, date fiind punctele pe care trebuie să și le apere acesta. Nu mai vorbim dacă ar mai și câștiga turneul francez. Dar mai este mult până departe. Și despre fotbal numai de bine, dar ca despre morți. O bucurie cam platonică pentru rapidiști, iar la vârf scandalurile previzibile, mai ales că își bagă nasu’ și TAS-u’, rimă involuntară.