Utilizatorii chinezi de internet, nemulțumiți de cenzura aplicată conținuturilor online considerate „vulgare” de autoritățile de la Beijing, au protestat într-un mod inedit, suprapunând obiecte de îmbrăcăminte peste imagini ale unor faimoase nuduri renascentiste, informează AFP.
Dintre imaginile care au fost utilizate în cadrul protestului fac parte cele ale lui „David” de Michelangelo, îmbrăcat în costum maoist, și cea a lui Adam din Capela Sixtină, care, în versiunea protestatarilor, poartă șosete negre și cravată.
Protestele au început săptămâna trecută, după ce un utilizator al site-ului de socializare Douban.com s-a plâns că imaginile mai multor tablouri, între care „Venus din Urbino” a lui Titian, i-au fost șterse din albumul foto online.
Potrivit materialelor postate pe bloguri, administratorii rețelei Douban i-au anunțat pe utilizatori că publicarea online de imagini pornografice ar pune în pericol operațiunile site-ului. În reacție, organizatorii protestului le-au cerut internauților să „îmbrace” operele de artă pentru a le „salva” de cenzori, care au închis până acum 1.635 de site-uri și 200 de bloguri în cadrul unei campanii cu durata de o lună împotriva conținuturilor care „aduc atingere moralei publice”.
Protestele nu se limitează la operele de artă din secolul al XVI-lea, unul dintre utilizatorii de internet desenând lenjerie intimă de culoare roșie turnurilor gemene înclinate din Beijing unde își are sediul China Central Television.
Organizatorii protestului au fost atenți să îi prevină pe participanți să nu vizeze prin această acțiune liderii politici chinezi sau vreuna dintre imaginile lor.
„Internauții din China sunt din ce în ce mai inovatori în ceea ce privește modalitățile de protest împotriva utilizării arbitrare a puterii de către autoritățile de cenzură”, scrie bloggerul Catherine Yeung, într-un comentariu vizavi de campania de protest.
Acțiunea de protest a avut efect aproape imediat. Începând de joi, utilizatorii de internet din Shanghai ale căror albume cu imagini ale operelor renascentiste au declanșat controversele, au anunțat că Douban a permis ca tablourile cenzurate să fie vizibile din nou, în forma originală.