Sănătate

Nucile sporesc avantajele oferite de dieta mediteraneană

Nucile sporesc avantajele oferite de dieta mediteraneană. Foto: MEDIAFAX
Nucile sporesc avantajele oferite de dieta mediteraneană. Foto: MEDIAFAX

Adăugarea nucilor în dieta tradițională mediteraneană, bogată în fructe și legume, contribuie la obținerea unui surplus de beneficii nutriționale, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, publicat în Archives of Internal Medicine. Consumul zilnic de nuci aduce mari beneficii persoanelor în vârstă care suferă din cauza sindromului metabolic, un grup de afecțiuni definit prin obezitate, un nivel ridicat al colesterolului, hipertensiune arterială și diabet, a declarat Jordi Salas-Salvado de la Universitatea Rovira i Virgili din Spania, principalul autor al studiului.
„Rezultatele acestui studiu demonstrează că o dietă tradițională mediteraneană, cu o mică valoare energetică, dacă este îmbogățită cu nuci, care sunt bogate în grăsimi, în grăsimi nesaturate și gustoase, reprezintă o soluție eficientă de combatere a sindromului metabolic”, au declarat autorii spanioli.
Această descoperire confirmă concluziile studiilor anterioare, care au demonstrat deja beneficiile aduse de dieta mediteraneană, bogată în legume, pește și grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, în comparație cu alcoolul și carnea roșie. Studiile precedente au demonstrat că această dietă reduce riscul apariției diabetului, astmei și a altor afecțiuni.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.224 de persoane din Spania, cu vârstele cuprinse între 55 și 80 de ani, care prezentau un risc sporit de afecțiuni cardiace. Un grup a fost sfătuit să folosească o dietă săracă în grăsimi, iar alte două grupuri au urmat o dietă mediteraneană. Unul din aceste două grupuri a primit în fiecare săptămână un litru în plus de ulei de măsline, iar celălalt a primit în fiecare zi un amestec de 30 de grame de nuci.
La începutul studiului, aproape două treimi din persoanele participante îndeplineau condițiile pentru a fi considerate bolnave de sindromul metabolic, dar, după un an, boala lor s-a diminuat în intensitate cu 14% în cazul grupului care a consumat nuci, față de 7% pentru grupul care a consumat ulei de măsline și de doar 2% pentru grupul de control, care a apelat la o dietă săracă în grăsimi.
Nucile conțin nutrimente benefice pentru sănătatea organismului, precum fibre, arginină, potasiu, calciu și magneziu, precum și un nivel ridicat de grăsimi nesaturate, comparabil cu cel conținut de uleiul de măsline, au precizat cercetătorii spanioli.

Recomandări

Au aflat că au diabet cu ocazia testărilor gratuite oferite de ambulatoriul de specialitate din Suceava, de Ziua Mondială de luptă antidiabet