Nu vindem nici o uzină Pentru asta facem crimă

Am auzit de curând – la o emisiune TV, căci acolo se aud toate cele – discutându-se despre „solidaritate”, și nu-mi aminteam pe unde m-am mai intersectat cu acest cuvânt generos la sonoritate. Poate l-oi fi auzit printr-un film franțuz de război, sau poate printr-unul sud-american, că acolo sarea lacrimilor cristalizează sub forme deseori ciudate.
Nu-mi aminteam pe unde-am auzit de „solidaritate”, și pace. Nu cumva pe la manifestațiile de prin 1990 ale fan-cluburilor Iliescu, atunci când se strigau sloganuri de felul „Nu vindem nici o uzină, pentru asta facem crimă!”? Aceste lozinci democratice le erau adresate lui Ion Rațiu și Corneliu Coposu, care pentru ideile inoportune au și luat-o pe cocoașă, cât să le ajungă și pe lumea cealaltă. Știu, între timp am vândut cam toate uzinele, fără să ne înroșim șișurile cu sânge, dar discutați asta cu taica Iliescu, nu cu mine.
În sfârșit, ca să deslușesc înțelesul acestui cuvânt, „solidaritate”, care face deliciul oricărei urechi cu pretenții, am apelat la o cunoștință stabilită de vreo ani zece prin părțile Amsterdamului din Vale. Și, la amarul tonic al unui gin care ne ataca pe flancuri, l-am rugat să-mi explice el ce-i aia „solidaritate”, că doar e om umblat prin lume, nu ca mine care pot fi confundat cu o găină ce nu cunoaște decât preajma cotețului.
Amicul meu, înainte de a-mi răspunde, și-a înecat până la genunchi privirea în pântecele paharului.
– Solidaritate înseamnă – mi-a răspuns în fine, recuperându-și privirea din pântecele paharului – că singura dată când am fost jefuit în Occident, niște românași de-ai mei mi-au făcut-o. Eram la vreo 20 de kilometri de oraș. Au fost atâta de solidari cu mine, încât mi-au luat și banii de taxi.