Nu valoarea a contat, ci faptul că a oferit din toată inima

„Și le zicea în învățătura Sa: Luați seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe, și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe, ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa. (Marcu 12, 38-44)
Domnul Iisus Hristos a atras atenția celor din jurul Său spre obiceiul cărturarilor de a se ruga în mod ostentativ și de ochii lumii. Apoi Mântuitorul a condamnat felul de a se comporta al cărturarilor. Țineau cu tot dinadinsul să fie considerați oameni sfinți. Felul acesta fariseic de a fi „sfânt“ nu este unul plăcut lui Dumnezeu. Mai arată Domnul Hristos și spre modul cum se făceau milosteniile la Templu. A impresionat gestul unei văduve sărace care a pus în cutia milei doi bănuți, adică un codrat. A pus puțin – spunem noi ca oameni. A pus mai mult decât toți cei dinaintea ei – spune Domnul Hristos. Și ne lămurește – această femeie a oferit lui Dumnezeu din puținul ei, nu din ceea ce-i prisosea. Nu valoarea a contat, ci faptul că a oferit din toată inima. Noi spunem: cine are mult poate da mult, cine are puțin poate oferi puțin. În fața lui Dumnezeu, puținul devine mult, iar multul se dovedește a fi prea puțin. În cele duhovnicești, nu multul face binele, ci binele face multul!
(Pr. Dumitru Păduraru)