Proprietarii de locuințe care doresc să își asigure locuințele peste sumele obligatorii, de 10.000 de euro, respectiv 20.000 euro, nu vor mai fi obligați să încheie două polițe, una obligatorie și una facultativă, ci una singură, potrivit Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
„PAID va implementa, în perioada următoare, un sistem care va simplifica procedura pentru proprietarii care doresc să își asigure locuințele peste sumele minime prevăzute în legislația în vigoare. Sperăm ca în cel mai scurt timp să nu mai fie nevoie de încheierea a două polițe – obligatorie și facultativă -, și să implementăm un sistem care să permită acoperirea riscurilor obligatorii și a celor suplimentare pe o singură poliță de asigurare”, a declarat într-un comunicat directorul general al PAID, Aurelia Cristea.
Asigurarea locuințelor prin două polițe a fost impusă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), cu începere de la 1 septembrie.
Polița obligatorie de asigurare a locuințelor (PAD) acoperă trei riscuri de catastrofă naturală – cutremur, inundații și alunecări de teren – pentru o sumă asigurată de 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro, în funcție de tipul construcției.
Diferența până la valoarea de piață a locuinței poate fi acoperită prin asigurare facultativă
„Obiectivul principal al PAID este gestiunea celor trei riscuri majore de dezastre naturale la care proprietarii de locuințe sunt expuși. Prețul poliței PAD are un puternic caracter social, acesta fiind stabilit de legiuitor astfel încât să fie accesibil oricărui proprietar. Prin despăgubirile pe care PAID își asumă că le va plăti în caz de catastrofă naturală, bugetul central și bugetele locale vor fi degrevate de sume importante, care vor putea fi alocate sau investite pentru proiecte de anvergură, cum ar fi refacerea infrastructurii după un eveniment major”, a spus Cristea.
Polița de asigurare obligatorie a locuinței poate fi emisă doar de societățile de asigurare acționare PAID (ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări).
Proprietarii care dețin locuințe cu valori de piață peste sumele minime asigurate prin polița PAD pot încheia asigurări facultative pentru sume asigurate și riscuri suplimentare la orice asigurător autorizat să practice riscuri de catastrofă naturală, indiferent dacă acesta este sau nu acționar al PAID.
Pool-ul de Asigurare dă ca exemplu un apartament în valoare de 80.000 de euro situat în mediul urban, pentru care proprietarul trebuie să încheie o poliță obligatorie la un preț de 20 de euro, pentru o sumă asigurată de 20.000 de euro.
„Diferența dintre cei 20.000 de euro acoperiți prin PAD și valoarea de piață, de 80.000 de euro, poate fi acoperită printr-o altă poliță, de tip facultativ, fie tot pentru cele trei riscuri, fie pentru o gamă extinsă de riscuri”, arată PAID.
Proprietarii fără nici un fel de asigurare pentru locuință pot fi amendați
Proprietarii care nu au nici un fel de asigurare pentru locuințe pot fi sancționați cu amendă de 100 la 500 de lei de către autoritățile locale și nu vor primi despăgubiri în caz de cutremur, inundații sau alunecări de teren.
Legislația privind polițele de asigurare a locuințelor a fost modificată cu începere de la 1 septembrie.
CSA a anunțat că societățile de asigurări vor putea încheia, de la 1 septembrie, contracte facultative pentru locuințe doar pentru sume asigurate mai mari decât cele acoperite prin polița obligatorie.
Polițele facultative încheiate anterior datei de 1 septembrie se vor derula fără nici o modificare până la expirarea acestora.
„Ulterior, proprietarii aflați în astfel de situații vor trebui să își asigure locuințele în primul rând pentru riscurile și sumele asigurate prevăzute în Legea 260/2008 prin încheierea unei polițe obligatorii. Cei care vor dori o protecție suplimentară, respectiv mai multe riscuri acoperite, pentru o sumă asigurată mai mare decât nivelul minim stabilit prin legea privind asigurarea obligatorie a locuințelor, pot încheia o asigurare facultativă”, arăta CSA, la 29 august, într-un comunicat.
Primele polițe de asigurare obligatorie a locuinței au fost emise de PAID în iulie 2010.
În decembrie 2010 legislația a fost modificată, astfel că persoanele care au încheiat o asigurare facultativă nu sunt obligate său dețină și o poliță PAD.
După această modificare, societățile de asigurări, inclusiv acționari PAID, au lansat produse similare PAD, fapt ce a condus la reducerea constantă și continuă a portofoliului PAID.
În prima șapte luni ale anului, portofoliul PAID a scăzut cu aproape 330.000 de contracte, la 246.003 de polițe, conform datelor de la 31 iulie.
Modificare
Nu va mai fi nevoie de două polițe, obligatorie și facultativă, la asigurarea locuinței
