– Directorul ASP Suceava a declarat, ieri, că o biserică „nu are ce căuta între secții cu bolnavi contagioși” și că locașul de cult de la Spitalul Vechi a fost extins de la o capelă, fără autorizație
– Alexandru Paziuc a precizat că se caută soluții pentru ca biserica să fie mutată, și nu demolată cu buldozerul, pentru că pe terenul respectiv se vor ridica pavilioanele noului spital județean de urgență
„Nu trebuie folosit numele lui Dumnezeu în șantaj sau amenințări”, declară directorul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc (foto), în replică la amenințările unor enoriași ai Bisericii „Sf. Nicolae” de la Spitalul Vechi, care au spus că vor face scut uman în fața buldozerului pentru ca locașul de cult să nu fie demolat și, în replică, la acuzele aduse de către personalul bisericii la adresa sa.
Locașul de cult și toate pavilioanele Spitalul Vechi urmează a fi demolate pentru ca pe terenul respectiv să se construiască noul spital județean de urgență, spital pavilionar, care se va întinde pe o suprafață de 4 hectare.
Alexandru Paziuc a precizat că nu înțelege cum de s-a ajuns la un fapt paradoxal, și anume ca o biserică să fie amplasată printre secții cu bolnavi contagioși ai unui spital, constituind o adevărată bombă ecologică având în vedere că aici se roagă și oameni sănătoși și bolnavi contagioși. Directorul ASP Suceava a spus că inițial la Spitalul Vechi s-a autorizat amplasarea unei capele, însă aceasta a fost extinsă„cu tupeu” pe terenul destinat spitalului, fără nici o autorizație. Oameni sănătoși și bolnavi vin aici să se închine, sărută crucile și icoanele, iar enoriașii și personalul locașului de cult folosesc grupurile sanitare din Secția de Boli Infecțioase, unde sunt internați pacienți cu boli transmisibile. „Autorizația era pentru o capelă, iar aceasta a fost extinsă ulterior și nu știu de ce pentru că mai este o biserică peste drum, în apropierea corpului principal de clădire al spitalului. De fapt spitalul are trei biserici, pentru că Secția de Psihiatrie mai este una. Am solicitat și eu astăzi managerului Spitalului Județean să facă o evaluare a activității acestor spitale. O asemenea biserică nu are ce căuta acolo, este o bombă biologică pentru că există și vector de transmitere a unor boli”, a declarat Alexandru Paziuc.
Directorul ASP Suceava a spus că se caută în prezent soluții pentru ca biserica să nu fie demolată cu buldozerul, ci să fie translocată de pe actualul amplasament. Paziuc a explicat că planul construcției unui spital de urgență pavilionar nu aparține ASP Suceava, ci Ministerului Sănătății Publice, și că în alte 19 localități din țară se vor ridica asemenea spitale. Locașul de cult trebuie neapărat să își schimbe locația deoarece una din condițiile ridicării unui nou spital este existența unei suprafețe de teren de minim 4 hectare, iar la Spitalul Vechi ar fi fost disponibile, după demolarea pavilioanelor, doar 3,7 hectare de teren.
– Soluții pentru mutarea secțiilor din pavilioanele ce vor urma să fie demolate
Șeful ASP Suceava a declarat că nu se va trece la demolarea pavilioanelor vechi de peste 100 de ani decât după ce secțiile care funcționează în prezent acolo vor fi mutate temporar în altă parte, și că deja sunt câteva variante pentru schimbarea locațiilor acestora. Alexandru Paziuc a menționat că ar exista spații disponibile la etajul 10 al corpului principal al clădirii de la Spitalul Județean, la Secția de Psihiatrie de la Burdujeni, la Spitalul de Boli Profesionale de la Frasin, precum și la fostul sanatoriu de la Solca. Cum spitalul va fi pavilionar, se fac demersuri pe lângă responsabili ai MSP, ca în unul dintre pavilioane să fie cazați și pacienții cu boli transmisibile. Paziuc a precizat că oricum pavilioanele Spitalul Vechi, aflate în stare avansate de degradare, nu îndeplinesc circuitele funcționale pe care ar trebui să le aibă secții de spital și de aceea funcționarea lor nu va putea fi autorizată și că în final singura soluție ar fi demolarea acestora pentru a lăsa locul unui spital modern, dotat la standarde europene.
Directorul ASP Suceava a declarat că toate autoritățile de la nivel local au făcut eforturi și s-au eliberat autorizațiile necesare întocmirii documentației pentru construcția noului spital, iar acum se așteaptă să se facă finanțarea.






