În telenovela Ludovic Orban versus statul de drept care se desfășoară sub ochii noștri s-a ajuns deocamdată la o singură certitudine. Poliția e de vină. E de vină echipajul care a trecut pe la locul accidentului și nu a văzut nimic, pentru că un amic al ministrului culesese deja, ilegal, vehiculele bușite pentru a le transporta la serviceul lui, e de vină polițaiul de la numărul de urgență că vorbea peste cucoana împiedicată de la centrală, e de vină poliția de serviciu că nu și-a autoraportat un accident făcut de șoferul ministru care a uitat să îl raporteze, și sunt de vină cei care au avut curaj după 30 de ore să dea un telefon lui dom’ ministru să îi spună să dea pe acolo ca să dea o aparență de legalitate situației. Toți aceștia au primit sancțiuni serioase și își riscă serios cariera. Deși, una peste alta, au avut un singur păcat: au avut ghinionul ca pe tura lor să se întâmple un incident cu un demnitar controversat.
Dacă dl. Orban era un om cunoscut și atât, poliția nu și-ar fi făcut probleme. În ultimii ani a fost luat carnetul la mai multe celebrități, deci se fac eforturi ca toată lumea să fie tratată la fel. Asta nu înseamnă că deja s-a realizat: pornind de la regimul inegalității totale, cum am pornit noi, unde întotdeauna cei cu relații, sau putere sau avere sunt altfel tratați decât ceilalți, este ceva de mers spre cel al statului de drept unde domnește egalitatea totală. Dar eu susțin că poliția noastră, cu toate stângăciile ei, pornise pe acest drum. E instituția care a crescut cel mai rapid în încrederea publicului în ultimii ani, de când s-au luat mai puțin bacșișuri la drumul mare. Îmi crește inima când îi văd că mai trag la marginea drumului pe DN1 câte un Mercedes sau BMW zănatic care depășește pe linia continuă. Și de asta sancțiunile care plouă asupra poliției zilele astea sunt cum nu se poate mai nedrepte.
Da, știu, cu toții înjurăm poliția. Nu știu să fluidizeze traficul, ți se bagă în ochi în loc să facă lucrurile să meargă, cum vezi în alte țări, unde o poliție discretă face una cu peisajul, dat totul funcționează. Nu ies la nevoie, dar când e de făcut planul de amenzi îi vezi pe stradă cu totul felul de pretexte. Există destule motive ca poliția să te calce pe nervi. Dar deși poliția noastră nu e perfectă, ea a făcut mari eforturi în ultimii ani.
Dacă poliția nu îi tratează pe demnitari la fel ca pe restul lumii, nu e din cauză că e coruptă. E de frică. Șefii poliției sunt dați afară la fiecare schimbare de guvern, și remaniați chiar la schimbări de ministru, deși nu ar trebui să fie numiți politic. Și chestorii locali sunt mult prea ușor destituiți și mutați încoace și încolo. Desigur, unii sunt incompetenți, sau corupți, sau tot ce vreți. Dar mi se pare totuși suspect să descoperim asta doar când se schimbă guvernul. Știu câțiva șefi care au rezistat la 2-3 schimbări, la ultima nu au mai făcut față. Au fost dați afară pur și simplu ca semnal că a venit o putere nouă, și încă una plină de clienți. Îmi amintesc că în 2005 Bogdan Olteanu mi-a răspuns, cu umorul care îl caracterizează, când l-am întrebat dacă noua putere are măcar o hartă adecvată cu toate agențiile guvernamentale (în vederea restructurării) să nu îmi fac griji, că oricât de mică e o instituție publică și pe aceea a pus ochii cineva din partid! Oricât este de neevitat un oarecare clientelism politic, asemenea politizare masivă nu poate fi decât contraproductivă. Ea subminează eficiența instituțiilor. Dacă, indiferent cum performezi, soarta ta depinde doar de cine vine sau pleacă de la putere, performanța devine inutilă. Nimeni nu te va judeca după indicatori, de exemplu după numărul de accidente, ci în funcție de câte servicii ai făcut sau nu ai făcut la oameni cu trecere. Și așa ajungi ca sarcina ta principală asta să fie, să furnizezi servicii celor mari și tari.
Ghinionul poliției este că Ministrul Transporturilor este un inamic personal al lui Vasile Blaga și Traian Băsescu. Altfel era simplu pentru ei. Îl lăsau să scape cu tot ce a făcut, și gata, treaba lui ce înțelegeri făcea cu victima. Dar poliția nu știa cui să facă servicii mai întâi în situația dată. Ministrului Transporturilor care a uitat să raporteze accidentul? Și când va veni fostul, și probabil viitorul ministru înapoi la Interne, ce se va întâmpla cu cei care l-au spălat pe Orban de păcate? Uite așa, oscilând între două scaune a picat poliția la mijloc.
Dar una peste alta eu susțin că nu e vina lor. E vina factorului politic, mereu mai preocupat să aibă o poliție care face servicii decât una eficientă și autonomă. Stau procurorii mai bine, când Parchetul e legal subordonat Ministerului Justiției, unde tocmai stă să fie numită buna prietenă a lui Orban, Norica Nicolai, cea care își evacuează nepoata pe fereastră după ce a votat în locul ei? De ce nu ar încerca dna Nicolai să intervină și în ancheta procuraturii? Totul e posibil.
Sunt de vină poliția și procuratura că se lasă intimidate, sau oamenii politici, care par mai hotărâți ca oricând să le calce în picioare? În momentul în care Parlamentul refuză orice cereri de investigare ale membrilor săi, și cere Procuraturii să trimită doar cereri semnate de procurorul general (mai bine să numească un ambasador pe lângă Parlament, că tot sunt multe cazuri de încălcări ale legii) se dă clar și răspicat semnalul că un procuror obișnuit nu poate ancheta un demnitar, că un polițist obișnuit nu îi poate rupe o amendă, și așa mai departe.
Nu e nevoie de nici o anchetă ca dl. Orban să priceapă că trebuie să își dea demisia. Orice om de stat prins cu minciuna, și care crede că legea e altfel pentru el decât pentru ceilalți trebuie să plece. Dar chiar după ce va pleca, cu șuturi undeva dacă nu se va hotărî singur, pe urma lui vor rămâne victime greu de reabilitat. Poliția e principala dintre acestea.
