Nu-ți îmbrăca sufletul în zdrențe!

Cei care se mândresc cu faptele lor bune și nu au credință în Dumnezeu se aseamănă cu oasele morților îmbrăcate în haine frumoase, dar care nu își dau seama de frumusețea lor. La ce-i folosește sufletului să fie îmbrăcat în fapte bune, dacă el este mort? Faptele trebuie făcute pentru Dumnezeu, cu nădejdea dobândirii împărăției cerești. Pentru cine te nevoiești, dacă nu pentru Cel care are să-ți dea toate darurile? Omul are nevoie de credință în Hristos
Pentru ca omul să poată mânca, el trebuie să fie viu. Dacă omul este mort, el nu mai poate primi mâncare. Tot așa, pentru a trăi veșnic, omul are nevoie de credință în Hristos, credință care se hrănește și cu fapte bune.
Se spune despre un filosof închinător la idoli că intrând în casele unui mare dregător și văzând pereții îmbrăcați în marmură strălucitoare, tavanul poleit cu aur și podeaua acoperită cu covoare scumpe, s-a întors spre stăpânul casei și l-a scuipat în ochi. Când a fost întrebat de ce a făcut asta, el a răspuns că nu era cu putință să scuipe în altă parte, deoarece casa era împodobită atât de strălucit, așa că a fost nevoit să-l scuipe pe stăpân în ochi.
Vezi, dar, că ajung de râsul lumii cei care se îngrijesc numai de lucrurile materiale și stricăcioase și că sunt disprețuiți pentru aceasta de semenii lor. Și pe bună dreptate, pentru că atunci când împodobești pereții și podeaua, nu te mai îngrijești de sufletul nemuritor și îl lași îmbrăcat în zdrențe, flămând și rănit, pradă fiarelor celor înțelegătoare. În acest caz, nu ești tu vrednic să fii osândit? Nu ești vrednic de râs și de plâns?
Nu putem înlocui sufletul
Dacă pierzi bani, poți să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îți pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îți pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Și dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar și dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet.
Chiar de ai purta nu una, ci o mie de coroane împărătești și ai fi stăpân peste multe trupuri sănătoase, atunci când trupul tău este lovit de o boală ce nu cunoaște vindecare, poți să dai întreaga ta împărăție, și nu vei căpăta din nou sănătatea. Dacă nu poți face asta pentru trup, o să poți pentru suflet?
Dumnezeu ne-a dat două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, astfel încât dacă una pățește ceva, să ne slujim de cealaltă. Dar dacă pierdem sufletul, de unde mai găsim altul?
Deznădejdea
Sufletul cuprins de deznădejde în privința mântuirii nu este departe de nebunie. După ce dă frâiele mântuirii în mâinile poftelor iraționale, aleargă fără reținere peste tot unde se află păcatul, până când se scufundă în adâncurile pierzaniei veșnice.
Când sufletul se obișnuiește cu păcatul, care este nemilos, boala sa iese la suprafață și este văzută de toți. Dar așa cum porcul, atunci când se tăvălește în noroi, este mulțumit și nu mai simte mirosul murdăriei, la fel și omul, când este robit de obiceiul cel rău, nu-și mai dă seama de mirosul greu al păcatelor sale, pentru că se obișnuiește cu ele. Și așa cum pământul peste care aruncăm semințe este cu neputință să dea roade, dacă nu este udat, la fel se întâmplă și cu sufletul, care nimic bun nu rodește, oricâte cuvinte i-am spune noi, dacă el nu a fost mai întâi udat cu apa vie ce izvorăște din Sfintele Scripturi. Ce crește pe pământul care nu este cultivat? Spini și buruieni. Ce crește în sufletul care nu este cultivat duhovnicește? Fapte necurate și viclene.
Cum vindecăm sufletul?
Ce lucru curios! Cu toții urmăresc cu sufletul la gură evenimentele trecătoare ale acestei vieți scurte, dar la viața ce va să fie nici nu le trece prin cap să se gândească. La ospețe și prilejuri de îndulcire a trupului mereu sunt primii, dar sufletele lor le lasă să se usuce de foame duhovnicească. Se îngrijesc de trup și îl înfrumusețează, însă sufletul le este indiferent. Când se îmbolnăvește trupul, cheamă doctorul, cumpără medicamente și cheltuiesc o grămadă de bani, până când se vindecă. Însă atunci când sufletul lor se îmbolnăvește de boala aducătoare de moarte a păcatului, nu fac nimic. Și cel mai trist este faptul că, deși îl îngrijesc cum nu se poate mai bine, trupul lor moare, iar sufletul este osândit la iadul veșnic.
Și pentru că îmi pare atât de rău de întunecimea gândului oamenilor și de nebunia lor, aș vrea să am o voce atât de puternică, încât să ajungă până la marginile pământului, și după ce m-aș urca pe cel mai înalt multe de pe pământ, să strig la toate popoarele și neamurile, la fel ca proorocul David: Fiii oamenilor, până când grei la inimă? (Ps. 4, 2).
Rănile sufletului
Nu trebuie să plângem pentru cel care se zvârcolește de durere, atunci când doctorul îi cauterizează rănile, pentru că după durerea pricinuită de ardere va urma vindecarea rănilor sale. Să plângem pentru cel care zace în pat, fără nici o îngrijire din partea vreunui medic, pentru că rănile sale se vor infecta, ceea ce îi va aduce moartea. La fel, în cazul unui suflet rănit de păcat, nu trebuie să ne pară rău atunci când Dumnezeu îi trimite pedepse, pentru că prin acestea, el dobândește vindecare. Să plângem și să jelim acele suflete care păcătuiesc fără să primească nici o pedeapsă, pentru că le așteaptă pedeapsa veșnică.
Cel care își curăță sufletul de păcat și îl împodobește cu virtuți se face pe sine casă pentru Hristos. Și cine este mai fericit decât acela care Îl are în el pe Hristos, Care este Izvorul vieții, al bucuriei și al nemuririi?
Să căutăm mai degrabă cele cerești, decât cele pământești
Omul care este închis pentru ucidere este cuprins de supărare, mai ales în ziua când este luat din închisoare și dus la judecată. Iar la sfârșitul procesului, când se ridică pentru ca să audă hotărârea de condamnare, el împietrește de frică și se aseamănă unui mort. La fel este și cu sufletul: atunci când săvârșește păcate în această lume, suferă și se mâhnește. Și cu atât mai mult va suferi și se va teme atunci când va fi luat din această lume și dus dinaintea înfricoșătorului tron de judecată al Domnului, unde va da socoteală pentru faptele sale.
Să ne îngrijim, așadar, de sufletul nostru nemuritor, să căutăm mai degrabă cele cerești, decât cele pământești, cele nestricăcioase, decât cele stricăcioase, de care să dea Domnul nostru Iisus Hristos să ne învrednicim cu toții.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, www.ziarulumina.ro )