Sănătate

Nu sunt doritori pentru postul de manager de la spitalele Siret și Solca

– Interimarii de la cele două unități sanitare nu s-au înscris la noul concurs organizat zilele acestea de către Ministerul Sănătății
Nu sunt doritori pentru posturile de manageri de la spitalele orășenești din Siret și Solca, posturi rămase vacante în urma concursului derulat în luna noiembrie 2006.
La concursul organizat zilele acestea (între 4 și 10 martie) de către Ministerul Sănătății Publice pentru posturile de manager din 90 de spitale din țară, nu participă nici un candidat din județul nostru, deși două spitale au rămas cu directori interimari în urma precedentului concurs. Nici măcar cei care asigură interimatul la spitalele din Siret și Solca nu sunt interesați de noul concurs.
Directorul Spitalului Orășenesc Siret, Grigore Ionuță, ne-a declarat ieri că nu participă la concurs din motive de sănătate. La precedentul concurs, acesta a fost eliminat din competiție în urma prezentării planului de management. Grigore Ionuță a anunțat ieri că Primăria Siret s-a arătat dispusă să sprijine financiar spitalul orășenesc, unitatea fiind în criză de fonduri. Primăria a virat deja unității sanitare 200 de milioane lei vechi, urmând să mai aloce alte 700 milioane lei vechi până la finele acestui an.
Directorul interimar al Spitalului Orășenesc Solca, Adrian Ignat, a declarat că nu s-a înscris la concursul de manager din cauză că nu a avut timp să urmeze cursurile de management sanitar, care se organizează la Iași. „Cursurile sunt în timpul săptămânii și este greu să ajungi la Iași când ai atâtea probleme… Până la urmă o să fac acest curs, dar mă mai gândesc”, a precizat Adrian Ignat.
Nici la concursul desfășurat în toamnă nu s-a prezentat vreun candidat la șefia spitalului din Solca, directorul general de atunci fiind ulterior schimbat din funcție.
Directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, spune că din ce în ce mai greu se vor găsi medici care să accepte postul de manager în spitale, aceștia preferând să practice meseria de bază. În plus, la acest moment managerii de spitale au de rezolvat numeroase probleme, în condițiile în care unitățile spitalicești se confruntă cu tot felul de lipsuri.

Recomandări

Loial Impex Suceava, recunoscută la nivel național pentru performanță și contribuția la dezvoltarea infrastructurii energetice

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan