NU SLĂVINDU-TE PE TINE…

Filmul prezentat joi de TVR1 cu scopul „susținerii” lui Eminescu în tâmpenia intitulată „Mari români” (tâmpenie ca idee de competiție ierarhizatoare) ignoră fundamentalul – poezia eminesciană – în favoarea scenaritei de senzațional. Afirmația naratorului (tocmai Andrei Gheorghe s-a găsit!) potrivit căreia, în epocă, Eminescu ar fi fost cunoscut și prețuit mai mult datorită gazetăriei și mai puțin poeziei, este complet falsă. (Chiar și filmul o contrazice: regina n-a invitat la ceai pe cutare gazetar, ci pe marele poet Eminescu.) Nici susținerea tezei complotului prin mijloace și efecte proprii mai degrabă reportajelor lui Sabach din Rahova (scena cu creerul „lui Eminescu” cântărit în palma lui Gheorghe bate toate recordurile macabrului și prostului gust!), posibilă într-un documentar „de autor”, n-are ce căuta într-un film-sinteză Eminescu. Spectaculosul polițienesc poate fi la locul lui într-un film dedicat, să zicem, haiducului Coroi; a ni-1 înfățișa insistent pe Eminescu zbătându-se în cămașă de forță, cui prodest? Să zicem că această teză a complotului generalizat (clasa politică, oripilată de criticile poetului – în ipostază de gazetar – îl declară cu adâncă mișelie nebun, spre a-l ucide apoi, cu doze de mercur…) ar conține un grăunte de adevăr. Și ce-i cu asta? Crește, scade valoarea scrierilor poetului nepereche? Mă tem că-i vorba de cu totul altceva: scenariul nu s-a putut nutri din caratele operei, fiindcă ar fi presupus o abordare de avizată consistență și profunzime, deloc la îndemâna oricărui Gheorghe. Și atunci s-a mizat pe spectaculosul de tip Hercule Poirot: o societate criminală ucide cu sinistră premeditare un mare român incomod, iar televiziunea, în sfârșit, demască detectivistic și salutar complotul. Nici interpretările cele mai violent proletcultiste, interesate în „demascarea monstruoasei coaliții”, n-au cutezat să propună o astfel de ipoteză, pentru confirmarea căreia nu dispunem nici măcar de elementare probe circumstanțiale. Dar, repet, nu asta interesează; creerul „lui Eminescu” (oare din țeasta cărui animal l-o fi extras recuziterul?) azvârlit cu vehementă indignare de Andrei Gheorghe la coș, a produs opera. Eminescu este Eminescu, poate cel mai mare român, prin operă. Nici detaliile anatomice, nici scenariile prăpăstioase, nici filmările combinate, n-au nimic de adăugat la acest capitol și n-au nici o relevanță în contextul dat. Proiectat altunde și oricând, filmul posedă deplină legitimitate: e un punct de vedere asupra episodului ultim din biografia poetului, cel puțin discutabil, dar, în sine, cu drept la existență. Ca argument esențial de susținere (în competiție cu… pastorul Wurmbrandt -ce jalnică amestecătură de criterii!) e-o eroare. Care demonstrează că incapacitatea ajungerii la esențe determină eșuarea în spectaculosul minor, de sorginte becaliană. Asta l-ar fi interesat și pe Gigi: nu opera, ci trama cu poetul în cerșaf de baie. Altfel, cadre bine rezolvate regizoral și câteva secvențe chiar remarcabile. Dar, la ce bun? Și din nou despre Eminescu – de această dată, în cheie… hazlie. Plini de haz, Cârcotașii! Mai ales când e să vadă paiul din ochiul altuia. Nu scapă nici un prilej să se arate și culți, și rafinați! Numai că ingratul capitol „cultură” n-are cum se sprijini pe poante, oricât de sofisticate și hazoase; când ți-e lumea mai dragă, te trezești plesnind cu bâta-n baltă. Un soi de interviu colectiv, luat pe străzile Bucureștiului apropo de minunăția TV „Mari români” ne-a arătat cât se poate de limpede jalnica lipsă de cultură a tuturor generațiilor. Nimeni n-avea habar nici de Mihai Viteazul, nici de unirea țărilor române, nici de Eminescu – mă rog, asta-i nenorocita stare culturală a bunei părți din nația francofonă română. Cârcotașii n-au făcut decât s-o arate, cum se spune, „verde pe sticlă”. Numai că respectivul sondaj a pus în evidență și cultura șvaițer a… Cârcotașilor. Întrebarea „unde s-a născut Eminescu” nu și-a găsit decât târziu un singur răspuns: „Ipotești”, aprobat sonor în emisiunea lui Huidu și Găinușă. Ei bine, stimați telespectatori, Eminescu a copilărit la Ipotești, dar de născut, s-a născut la… Botoșani. Cârcotașii de tăceau, filosofi rămâneau!