Nu-și mai dau cu bâta taxei auto în cap

Vine iarna. În satul meu pământul era înghețat bocnă ieri dimineață. Prin Nord ninge și, ca de obicei, derapează tirurile. Televiziunile nu trebuie să mai facă efortul de a recolta imagini noi. Sunt bune și cele de anul trecut. Și totuși iarna care vine acum are un specific. Nu se mai isprăvește la primăvară. Analiști docți, cu biblioteci de tratate economice depozitate în cap, prognozează, contrazicând meteorologii, o iarnă care va ține în cea mai optimistă variantă doi ani. Zăpezile ei se manifestă straniu prin concedieri masive și prin scăderea drastică a stratului de valabilitate a leului.
Această iarnă ciudată a produs și o surpriză politică de proporții : după patru ani, belicosul Traian Băsescu, obișnuit să-i care pumni în cap fostului frate portocaliu Tăriceanu, s-a potolit. Nici Tăriceanu nu mai ripostează, cum încercase, anemic e drept, în ultima vreme. Împăcarea, cu pupat Piața Independenții, s-a produs la Cotroceni, într-un alcov în care presa n-a reușit să strecoare o geană.
În concluzie, Băsescu și Tăriceanu nu-și mai dau cu bâta taxei auto în cap. Ambii declară că abolirea impozitului pe poluare la mașinile noi (nu la toate!) ar fi o izbândă anticriză de proporții. Vax albina! – zice un director de automobile de la Mioveni. Evenimentul istoric înseamnă în fapt, la taraba cu cartofi pe roți a limuzinelor, o ieftinire de circa 100 euro. Preț de bordel de duzină pe care politica ni-l aruncă în ochi.
Grevele avântate ale dascălilor, funcționarilor de primărie, jandarmilor și moașelor comunale s-au potolit subit. Fiecare și-a dat seama, luând cunoștință de marile deșertări de șomeri în stradă, că e mai bună o leafă mică, dar sigură, decât una mare care cade cu privirea în pământ, în lipsa suportului erotic. Bugetul are și el senzualitățile lui!
Un mare frecuș se mai petrece doar în zona electorală. Boc, Stolojan, Geoană, Tăriceanu, chiar și Elena Udrea uneori, toți prezumtivi premieri, nu contenesc să-și laude instrumentele de făcut fericit poporul. Fiecare mărește (cu gura) pensiile, lefurile, lefurile pe cap de amărât, lărgește șoselele și asfaltează Calea Lactee. Boc, fost primar al Clujului (cu numele e și acum) își vizitează urbea din ce în ce mai rar, eventual pentru un somn de două ore. În rest plantează cu Flutur salcâmi prin Moldova sau strigă lozinci, de mână cu Berceanu, în inima Băniei, de pe scena teatrului unde cândva se juca „Mandragola” lui Machiaveli. E singurul primar pretutindenar al României, atins mortal de virusul ubicuității. Dacă nu va fi la guvernare, Boc moare. În secunda următoare, glăsuia el, își înaintează demisia. Ori demisia pentru un politician care de un deceniu vorbește întruna, chiar și în somn, înseamnă moarte. Moarte definitivă! Singura surdină la goarna electorală pe care și-a îngăduit-o primarul liliputan este legată de leafa dascălilor. Nu mai scoate un diftong.
Vine o iarnă de doi ani. Se anunță crivăț în buzunare. Ne vin, de Crăciun, rudele iubite și prietenii plecați prin lume. În loc să plângă de bucurie, copiii și nevestele căpșunarilor plâng ca la mort. Spania și Italia nu mai au nevoie de noi nu din motive de Mailat, ăla care a fost ba ucigaș, ba violator, ba amândouă la un loc, ci din motive de recesiune. Căpșuni cresc în continuare, dar nu mai există piață de desfacere. Europenii și-au redus rația de fructe și legume. Li se apleacă. Constructorii de pe schele demontează macaralele. Cumpărătorii de apartamente s-au răzgândit. Strâmbă din nas. Nu le mai convin finisajele, apartamentele cu vedere la mare trebuie întoarse cu fața spre munte și invers. Directorii de bănci zâmbesc încurajator la televizor și dau drumul tuturor rictusurilor în baie, când nu-i vede nimeni.
Ne așteaptă o iarnă lungă. Unii zic că de doi ani. Ce Guvern își asumă riscul de a ne trece teferi deșertul siberian înghețat? Napoleon, care a bătut peste tot, și-a pierdut armata învins fiind nu de geniali strategi militari, ci de iarna rusească. Iarna vine acum din toate direcțiile. Chiar și din America.