Verificarea listelor electorale, cerută de Guvernul Ponta, va avea loc și la Suceava, deși șansele ca pe liste să apară modificări semnificative sunt destul de mici.
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a precizat că a avut deja discuții în acest sens cu reprezentanții Serviciului de Evidența Populației și de la Starea civilă.
“Vom face aceste verificări, în ideea că vom lua registrele cu decese, să vedem dacă sunt operate în listele permanente.
De când Evidența Populației este la Primăria Suceava, din 2007, nu se pune problema de a fi morți pe listele electorale, pentru că procedurile sunt foarte clare, imediat ce se înregistrează un deces se comunică la Evidența Populației. Problema se pune în anii ’90, atunci când nu era o colaborare foarte bună între Starea civilă și Evidența Populației”, a declarat Ion Lungu.
Edilul sucevean a pus sub semnul îndoielii rezultatele înregistrate la ultimul recensământ, pe care nu le consideră relevante pentru a putea fi comparate pe listele electorale.
“Modalitatea de realizare a recensământului cred că a fost destul de defectuoasă, pentru că multe persoane nu s-au declarat. Apar paradoxuri. Persoane cu domiciliul în Suceava sunt vreo 114.000, dar la recensământ apar vreo 92.000 de persoane. Cred că a fost o metodologie defectuoasă la recensământ. Dacă luăm în calcul numai faptul că în Suceava au domiciliul 114.000 persoane, deja apare destul loc de discuții și interpretare”, a adăugat șeful municipalității sucevene.