„Nu postiți în judecăți și în certuri!“

Scara desăvârșirii nu poate fi urcată altfel decât prin omorârea patimilor spre a deveni sfinți. Cel care urcă pe scara virtuților și se ostenește spre desăvârșire, acela mai cu deosebire este încolțit de ispitele diavolești și asupra lui lucrează mai cu înverșunare diavolul cu toate armele sale. Cei cu mai multă experiență au formulat și un verdict: „cel care nu lucrează îi dă diavolul de lucru“, sau în același context, pe cel care stă degeaba, diavolul nu-l deranjează, că și așa face voia lui lenevind, dar pe cel ce se nevoiește nu-l suferă în invidia sa să-l vadă cum se apropie de Dumnezeu și de fericire. Mai ales de fericirea din care el a căzut.
Postul este renunțare, jertfă, exercițiu duhovnicesc
Ca și în cazul rugăciunii, foloasele postului sunt deosebite. Postul este trebuitor sănătății noastre, el este cerut chiar de buna noastră viețuire trupească și sufletească. El reprezintă pentru creștin o îndatorire cerută de Dumnezeu și Biserică.
Rugător către Dumnezeu este postul, vrednic de cinste, de credință, de nădejde, de dragoste, dobândind bucuriile pentru care aducem rugăciune lui Dumnezeu.
Postul este în același timp un act de cinstire a lui Dumnezeu, căci renunțarea voluntară pe un anumit timp de la anumite mâncăruri și băuturi și de la anumite plăceri firești se face din iubire față de Dumnezeu și în scopul desăvârșirii noastre morale.
Așadar, dacă postul este un act de cinstire a lui Dumnezeu, el nu trebuie redus numai la partea lui materială, ci trebuie să aibă și un evident caracter spiritual, adică să angajeze și comportarea morală a celui ce-l ține.
„Postul – zice cu alt prilej Sfântul Vasile cel Mare – tovarăș credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciții pentru atleții credinței. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie. Postul este tovarăș al înfrânării, creator al castității.“
Creștinul adevărat nu se cuvine să privească lumea și bunurile pământului ca o pradă, ci să o conceapă ca pe un dar al lui Dumnezeu și o scară către El. Menirea noastră nu este să devorăm bunătățile pământului, ci să le transformăm duhovnicește, pentru că nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim.
Așadar, postul este de origine și instituire divină, de vreme ce are drept scop al existenței desăvârșirea spre ajungerea la asemănarea cu Dumnezeu. Scopul postului nu poate fi un prilej de tristețe, ci unul de bucurie, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, el ajutându-l pe om să-și desăvârșească puterile trupești și sufletești și să biruie încercările diavolului de a pune stăpânire pe el.
„Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul și urechile și picioarele și mâinile voastre să postească…”
Cu privire la post, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă astfel: „Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul și urechile și picioarele și mâinile voastre să postească, rămânând curate de răpire și lăcomie, picioarele nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor, ochii neprivind cu ispite la frumuseți străine… gura trebuie să postească de sudalme și de alte vorbiri rușinoase…“
Despre postul cel adevărat Sfântul Vasile cel Mare spune următoarele: „Ferește-te să nu prețuiești folosul lui numai prin abținerea de la hrană. Căci adevăratul post este să fii străin de păcate. De aceea dezleagă orice legătură a nedreptății, iartă aproapelui supărările pe care ți le-a făcut, iartă-i datoriile. Nu postiți în judecăți și în certuri, zice Domnul. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău; tu te abții de la vin, dar nu te abții de la nedreptăți. Aștepți seara ca să-ți iei cina, dar ziua întreagă o petreci în judecăți…“
Postul, o armă de luptă împotriva propriilor slăbiciuni și împotriva diavolului
Așadar postul este cu adevărat o armă de luptă împotriva propriilor slăbiciuni și împotriva diavolului, o armură spirituală cu care să ne înarmăm, un mijlocitor vrednic de credință, un act care alături de rugăciune duce la săvârșirea de fapte mari, demne de numele de creștin, cu ajutorul harului divin.
Rugăciunea și postul sunt arme puternice prin care biruim pe satana și introducem în sufletul nostru puterea dumnezeiască, prin care împlinim cele mai mari fapte ale credinței.
Rugăciunea îl ajută pe om să comunice cu Dumnezeu și-l determină spre fapte bune, iar postul este un act al voinței libere, o jertfă, o renunțare și o jertfă, care se combină cu rugăciunea, este o ieșire din influența diavolilor, prin omorârea patimilor și rodirea virtuților creștinești. Postul înaripează mintea spre înțelepciune. Puterea diavolului slăbește, ispita lui nu mai are putere la cel înarmat cu post și rugăciune, la cel preocupat de cele cerești și dezrobit de preocupările trupești de patimi și slăbiciuni.
(Pr. prof. dr. Alexandru ISVORANU, sursa: Ziarul Lumina)