Nu numai pădurea!

Pădurea? O singură întrebare: de ce abia acum? Sigur, mai bine mai târziu decât niciodată, dar încă puțin și-ar fi fost prea târziu! Disputele pur politicianiste pe marginea unui subiect atât de dureros pentru români pur și simplu dezgustă – se urmărește întâi de toate marcarea de puncte într-o competiție cu țintă electorală, soarta pădurii interesând cât pe mine zafra din Cuba. Ce au făcut până acum onor politicienii, nu cumva prea mare parte dintre ei au fost (și mai sunt) direct interesați în ceea ce elevat și aseptic numim „exploatarea masei lemnoase”? Cum a putut fi autorizată într-o singură comună harghiteană (pare-mi-se, Bilbor) funcționarea a 88 de gatere „familiale”? Ce-i cu munții „rași” ca pe vremea sovromurilor? De ce exportăm în asemenea procent bușteni și cherestea, adică materie primă, și am distrus industria prelucrătoare autohtonă, aducătoare de fonduri la buget și de locuri de muncă? Câte monstruoase ilegalități s-au făcut în materie de retrocedări de s-a ajuns ca, în zone întinse, să zărești doar câte o timidă și stingheră inscripție „Pădure proprietatea statului”?
Și, de fapt, nu-i vorba doar despre pădure. Stăm toată ziua cu ochii holbați la televizor și, când ne îndurăm să cutezăm o ieșire, căutăm asfalt, eventual autostrăzi, servicii, „pachete turistice” și cazare, dacă se poate, cu „spa”. Habar n-avem ce se întâmplă dincolo de obrazul neted (cât e de neted…) al asfaltului, Pisicuța lui Hogaș a tropotit foarte demult și foarte departe, în cu totul altă lume, noi rămâne să ne bucurăm de natura văzută pe sticlă, adicătelea, natură „editată”, coafată, montată și gâdilată simfonic în fundal.
Oare când am trecut ultima dată un pârâu din bolovan în bolovan, când am mai ajuns dincolo de marcajele turistice, într-un fund de lume în care să domnească împăratul cetinii peste țara norilor? Recunosc (nu fără jenă): câțiva zeci de ani am fost vânător împătimit. Am tras puțin, am hălăduit mult și de compar ceea ce am văzut nu mai departe de 20-25 de ani în urmă cu realitățile de acum, pur și simplu nu-mi vine a crede. Până-n creștetul muntelui nu afli postată fără sumedenie de pungi de plastic – aduse de vânt, că n-a catadicsit mai nimeni să ajungă până-n văgăunile neumblate. Dacă treci primul rând de molizi de pe marginea șoselelor turistice, dai peste mormane de gunoaie, peturi, excremente, vată folosită și nelipsitele cutii de bere. Pădurea strămoșească nu numai că-i doborâtă într-o veselie prostească, iresponsabilă, profund vinovată, ci, pe nesimțite, întreaga natură se sfarogește sub ochii noștri orbiți de mirajul banului stors lesne, de oriunde și oricum.
O să țin minte în veci priveliștea jalnică pe care am suferit-o (ăsta-i termenul exact) când am văzut rezultatul tâmp (era înainte de 1989) al „redării terenurilor agriculturii” undeva, la vreo 30 km de Iași. Acolo ființa din moși-strămoși o minideltă în care, de mii de ani, poposeau nesfârșite cârduri de gâște și rațe migratoare în drumurile lor către locurile de iernat ori, primăvara, de cuibărit. S-au băgat bani cu nemiluita, s-a desecat ditamai întinderea și… nu s-a putut utiliza o palmă de pământ, totul fiind inert și sărăturat. Ani în șir, cârd după cârd se rotea ceasuri în șir, căutând zona înscrisă în memoria lor genetică; n-o mai aflau și țipetele nedumerite și alarmate ale miilor de gâște n-o să le uit niciodată. S-au mistuit definitiv în lumea lumilor lor și România… s-a pomenit acum cu un infringement decis de UE! Noroc de olandezi, care încearcă să reconstituie habitatul distrus din prostie lacomă și ignoranță!
În ultimii 36 de ani, din pricina conflictului perpetuu cu natura, au dispărut din lume o treime dintre vertebrate și-s amenințate cu extincția 21% dintre mamifere, 30% dintre amfibieni, 12% dintre păsări! Aproape că a dispărut, la noi, popularul și amărâtul iepure de câmp, s-au împuținat masiv zburătoarele, nu mai întâlnim sitari, ierunci, dropii, vulpile-s cu ciubote roșii, căpriorul e mult sub efectivele de acum 15 ani, rămânând să populeze codrii animalele devenite „de casă”, mistreții și urșii, ocrotiți mai ales pentru a cădea în focul aducător de valută al străinilor. Delta nu mai are pește (aici, jaful și dezordinea au fost de nedescris), zone tradiționale de pescuit sportiv (Stânca-Costești) s-au pustiit… Parlamentul vrea să ocrotească pădurea? Târziu; barem s-o facă – dar toată natura României trebuie ocrotită. Nu lozincard, nu în discursuri politicianiste, ci în fapt. Iar legile să se respecte. Poate dă Domnul.