Nu-mi dai, nu-ți dau!

Nu numaidecât în legătură directă cu mizerabila și absurda respingere a candidaturii la Schengen adun în această rubrică câteva mărturii privind statornica neiubire a austriecilor față de români. Cât privește recenta umilire a țării noastre, să recunoaștem că și sistemul european de vot întemeiat pe un unic veto decizional este strâmb: a dat imediat naștere unui troc interstatal cinic și ordinar ce va continua să prolifereze: „îmi dai aia, îți dau votul, nu-mi dai, nu-ți dau”… Iar tu, așteptând votul ce de drept ți se cuvine, dai din avutul țării tale, în vreme ce preopinentul dă, mai mult simbolic, din traista Uniunii Europene…
Să recunoaștem că nu știm mai nimic despre Golgota suferințelor bucovinene sub împilare austriacă; alte nații s-au priceput să-și clameze insistent și convingător cele îndurate în preajma și-n răstimpul conflagrațiilor mondiale. Comportamentul militarilor din țara în care s-au născut Hitler, Eichmann și Kaltenbrunner, Austria adică, față de populația Bucovinei amintește ororile naziste și staliniste, ba chiar, pe alocuri, le anticipează. O carte de care nimeni nu mai știe, publicată de clericul bucovinean Teodor Bălan în 1923, aduce sumedenie de cumplite și incredibile informații de care pur și simplu n-am avut habar. În plan legislativ, un act austriac din 1867 prevedea că, în cazul în care „nu se va putea lua asentimentul Parlamentului”, răspunderea coboară către alte foruri administrative ori militare. Către sfârșitul primei conflagrații mondiale a tot coborât, fiindcă pe timpul războiului activitatea Parlamentului a fost sistată: până la urmă, viețile bucovinenilor au ajuns la discreția oricărui jandarm austriac. Nu prea era nevoie de probe, trebuiau date exemple care să înfricoșeze populația.
Românii fiind ortodocși, adică de aceeași confesiune cu inamicul (și nu catolici precum austriecii), se subînțelege că-s spioni și trădători. Cel mai mult au avut de suferit preoții. Orice pâră, oricât de absurdă, le putea fi fatală. Preotul Iavorovschi a ajuns în fața Curții Marțiale din Bistrița sub acuzația „cu siguranță că a făcut spionaj în favoarea Rusiei”. Dovada: „în casa lui, scrisese ceva suspect toată noaptea”. Ce anume a scris și ce putea alimenta suspiciunea nu s-a ostenit nimeni să afle. O lipoveancă din Rădăuți a fost condamnată la 3 ani muncă silnică fiindcă în 1914, la intrarea rușilor în Rădăuți, „a avut o față radioasă”. Funcționarul vamal Iliescu, de la Burdujeni, a întors vizita colegilor de la Vama Ițcani, cum mereu se întâmpla între cei de aceeași profesie despărțiți de un biet pârâiaș (trece și acum prin spatele grădinii casei în care am copilărit!). Spionaj! Ionescu a fost împușcat.
Execuțiile „pilduitoare” se țineau lanț, cu sfidarea oricărui temei logic și legic. Cum situația pe front era îngrijorătoare, Austria nu găsea altă explicație decât duplicitatea criminală a românilor. A fost acuzat de spionaj și un copil de 11 ani din Zastavna, care, în ograda casei sale, urcat pe o scară, încerca să închidă cu o scândură intrarea în cușca porumbeilor. Clar, a vrut să semnalizeze rușilor! Un copil de 15 ani din Cuciurul Mare a fost spânzurat (în prezența mamei sale!) de jandarmul Drescher, renumit pentru bătăile crâncene lăsate cu invalidități pe care le aplica băștinașilor mai mult ori mai puțin „suspecți”. Pe unde trecea locotenentul Franz Trombey, lăsa în urmă spânzurători și spânzurați. Când nu spânzura (explica: din lipsă de timp), împușca în dreapta și-n stânga. Cei care aveau norocul să scape de al de Trombey și erau „judecați” de instanțele militare, ajungeau repede în ștreangul călăului adus special de la Budapesta.
Pentru ușurarea procedurilor, s-a construit o spânzurătoare cu scripete chiar în curtea Tribunalului din Cernăuți: din sala de judecată, direct la eșafod! Dacă, totuși, acuzele se vădeau prea de tot bazaconii, românul împricinat era achitat, dar nicidecum pus în libertate, ci trimis automat în lagărul Thalerhof, unde au murit mii de bucovineni și-n care medicul lua temperatura bolnavului de departe, cu termometrul legat în vârful unui băț, ca să nu se atingă de necurățeniile internării…
Apărută acum un veac, cartea lui Teodor Bălan, extrem de documentată, oferă zeci și sute de alte exemple. O carte tristă și revoltătoare, cuprinzând o nesfârșită listă de victime, alături de aceea a incredibilelor orori inventate nu de naziștii germani, ci, iată, chiar de străbunicii celor care, azi, își clamează cu inocență europenismul și neutralitatea, fără a uita să-și afișeze disprețuitorul antiromânism. Austriecii nu ne-au iubit niciodată. Peste câteva zile, vor aplauda ritmat, cu deplină împăcare, la Concertul vienez de Anul Nou, Marșul lui Radetzki…