Antrenorul echipei Zaglebie Lubin, Czeslaw Michniewicz, a declarat că Gheorghe Hagi a fost un mare jucător, însă nu își amintește ca acesta să fi reușit mari performanțe ca tehnician, informează site-ul oficial al grupării poloneze.
„Le-am spus jucătorilor mei să fie încrezători. Steaua are experiență europeană, anul trecut a jucat semifinalele Cupei UEFA, iar anul acesta a jucat în LC, într-o grupă din care a făcut parte și Real Madrid. Este o echipă cu care nu ne-am fi dorit să jucăm, capabilă să câștige un meci și acasă, și în deplasare. Dar dacă așa s-a întâmplat, asta este, se putea și mai rău. Hagi a fost un jucător excelent, dar acum este antrenor și sunt două profesii diferite. Nu îmi amintesc să fi reușit mari performanțe ca antrenor. Așa că nu privesc prin prisma numelui, ci doar ca pe un antrenor al unui grup bun. De obicei însă, echipele bune au antrenori buni”, a spus tehnicianul polonez.
Michniewicz crede că școala românească de fotbal este mai bună decât cea poloneză. „Jucăm însă 11 la 11, iar meciurile încep de la 0-0. Orice se poate întâmpla”, a spus el.
Atacantul Michal Chalbinski a afirmat că Zaglebie a picat cu un adversar „teribil” și că vor fi două meciuri extrem de grele pentru el și coechipierii săi. „Trebuie să credem în noi, pentru că în fotbal mereu apar surprize. Cu siguranță, Steaua este favorită, are mare experiență în cupele europene. Mingea este rotundă și vă asigur că nu vom merge în excursie la aceste partide. Îmi amintesc că am jucat împotriva Stelei într-un amical acum doi ani, românii erau foarte rapizi și tehnici”, a spus Chalbinski.





