Să vezi și să nu crezi!

Nu mai trece…



De două-trei ori pe zi, deasupra casei mele trecea elicopterul SMURD. Venind la aterizare, zbura jos și se cutremurau ferestrele. Nu mai trece. S-a prăbușit dincolo de Prut, încercând să salveze un român basarabean. Trei din cei patru eroi aflați la bord și-au pierdut viața. „Nu-s eroi!” – scrie pe net un viteaz ascuns sub pseudonimul „Cosma Răcoare” – „Doar n-o fi erou și vatmanul ce moare într-un accident. Și el e-n timpul serviciului, și el e-n slujba noastră, a tuturor. Erou e cel ce se jertfește pentru țară”… ș.a.m.d. Așa o fi, numai că una-i să duci tramvaiul din stație în stație, și alta-i să-ți pierzi viața încercând să salvezi vieți. De altfel, ieșenii care au bordat cu sute și sute de coroane aleea de jumătate de kilometru ce urcă la „Eternitate” au validat eroismul salvatorilor mai convingător chiar decât decorațiile prezidențiale și discursurile de la catafalcuri. Pe de altă parte, trebuie să concedem că în perceperea actului de eroism s-au produs mutații, pornind chiar de la accepția istoricește consacrată.
Eroi, eroism, patrie, vitejie – mai avem nevoie de aceste noțiuni ”defazate” într-o epocă în care se practică insidios confuzia între patriotism și naționalism? Care ni-s eroii de azi? S-au deformat și răstălmăcit criteriile, proprietatea termenului ”eroism” îndepărtându-se de rigoarea definiției din DEX (”Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie, fel de acțiune specific unor eroi, spirit eroic, bravură”). Toată considerația și compasiunea pentru militarii cu vieți frânte pe teatre de război mult prea depărtate de orizontul trăirilor noastre. Sunt înmormântați ca eroi – ultimul gest generos pe care țara îl face pentru cei care și-au dat viața în pustietățile asiatice. Sunt cu adevărat eroi? Au avut neșansa să se afle în blindatul spulberat de mină. Colegii lui rămași în viață nu-s la fel de eroi? Umberto Eco e cinic: ”Adevăratul erou este totdeauna un erou din greșeală; el visează să fie un laș cinstit, ca toți ceilalți”. Și să aducă acasă – mai zicem noi – bruma de soldă agonisită în lunile de iad ale unei lupte care nu-i a lor, nu-i a noastră, dar îngăduie atât de necesara răsplată materială pentru familia în nevoi.
Întâmplarea în sine, pe care o invocă Eco, dacă întâmplare a fost, s-a speculat adesea propagandistic. Matrosov a căzut secerat peste ambrazura mitralierei vrăjmașe. Ba nu! – susține Kremlinul, s-a aruncat anume, spre a stăvili focul inamic. Pas de verifică! – morții cu morții, viii, cu legendele. Am avut parte, în decembrie 1989, de eroism autentic. Maculat de nestăvilita puire a revoluționarilor, după rețeta ilegaliștilor ”puțini am fost, mulți am rămas!”, și răsplătiți indecent cu spații comerciale, îndemnizații, dote și tot soiul de privilegii, astfel dizolvându-se însăși ideea sublimă de eroism definită exemplar de Shakespeare: ”Să fii în suflet un erou”. De-a lungul secolelor, armia română s-a nutrit și regenerat moral din sacrificiul răzeșilor, oștenilor de la Plevna, vitejilor de la Mărășești și Oituz. Dar se șubrezește prestigiul armatei care și-a blagoslovit cu epoleți de colonel tot soiul de politicaștri! Caporalul moare în Afganistan, șmecherul capătă grad de colonel, vorba Chiriței, ”stând pe tandur”! Mai poate avea veacul eroi autentici? Marile spirite se contrazic. Gabriel Garcia Marquez (căruia îi dau deplină crezare) spune că ”O patrie fără eroi e ca o casă fără uși”, în vreme ce iconoclastul Bertolt Brecht nu-i deloc de aceeași părere: ”Nefericit poporul care are nevoie de eroi!” Adică, o dimensiune de excepție a umanului să fie abandonată din pricina confuzionării și labilității criteriilor? S-ar putea crede că mai aproape de eroism – o spun asumându-mi consecințele – s-au aflat cândva legionarii. Un eroism naiv și nociv, anacronic, îmbibat de misticism și violență oarbă (”într-o mână țineau Biblia, în alta, pistolul”), dar cu punct de generare mai apropiat de temeiurile înseși ale definiției și ale viziunii unui Dimitrie Gusti (”Eroismul este o atitudine morală alcătuită din aceeași plămadă ca și sacrificiul de sine”).
Ce eroi vor putea naște războaiele viitorului purtate pe butoane, făr-de încleștări la baionetă, tranșee, ambrazuri, făr-de îndemnuri ”Sărută-ți copiii, părinții și frații / Și-apoi să mergem la război”? Probabil că, în conflagrațiile viitorului, erou va fi declarat acela care va izbuti combinația de taste aptă să trimită drona exact în punctul X. Dar până atunci, mai este. Răgaz în care ar fi de folos să ne amintim ce scria Vlahuță: ”Vijelii cumplite au trecut peste noi. La toate acestea am ținut piept și nu ne-am dat și aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut aici…” Includ aici și jertfa celor prăbușiți cu elicopterul SMURD pe pământul românesc de peste Prut.
Eroi au fost. Mai sunt încă. Vor mai fi.



Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană
O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană